Review ASUS ROG Rapture GT-AXE16000: Fă cunoștință cu Wi-Fi 6E!

recenzie
Review ASUS ROG Rapture GT-AXE16000: Fă cunoștință cu Wi-Fi 6E!
Rating

ASUS ROG Rapture GT-AXE16000 este primul router quad-band cu Wi-Fi 6E din lume și este unul dintre cele mai mari, mai grele și mai scumpe routere pe care le-am testat. Am fost impresionat de specificațiile sale hardware înainte de a-l primi și, după două săptămâni de testare, sunt în continuare impresionat. Dacă ești curios să afli ce oferă ASUS ROG Rapture GT-AXE16000 și de ce-l consider excepțional, citește recenzia mea:

Reclamă

ASUS ROG Rapture GT-AXE16000: Pentru cine este o alegere potrivită?

Acest router wireless este o alegere potrivită pentru:

  • Locuințe sau birouri care dispun de conexiuni la internet de 2,5 Gbps sau 10 Gbps
  • Utilizatorii care dețin dispozitive compatibile cu Wi-Fi 6E
  • Gamerii care se joacă frecvent online
  • Utilizatorii care doresc o rețea securizată de un antivirus și firewall excelent
  • Părinții care au nevoie de un control parental eficient pentru rețeaua lor de acasă
  • Utilizatorii informați, care doresc o mulțime de caracteristici avansate (port USB ultra-rapid, VPN, Dual-WAN și multe altele)

Pro și contra

Iată lucrurile care-mi plac la ASUS ROG Rapture GT-AXE16000:

Vezi prețul:
  • Compatibil cu conexiunile de internet de 2,5 Gbps și 10 Gbps
  • Compatibilitate Wi-Fi 6E și patru benzi Wi-Fi
  • O mulțime de porturi Ethernet de mare viteză
  • Hardware puternic, care poate gestiona mulți clienți de rețea
  • Multe facilități pentru gameri
  • Port USB 3.2 ultra-rapid, plus un al doilea port USB 2.0
  • Instrumente de securitate și controale parentale de top
  • O mulțime de funcții avansate, inclusiv VPN

Există, de asemenea, câteva dezavantaje:

  • Este foarte scump
  • Este masiv și greu
Notă produs 5/5
Verdict

Verdict

ASUS ROG Rapture GT-AXE16000 impresionează prin preț, design, hardware, caracteristici și performanță. Este un router cu adevărat premium care oferă tot ceea ce-ți dorești și chiar mai mult. Deși nu este întotdeauna cel mai rapid router, este întotdeauna printre cele mai rapide, iar compatibilitatea cu -Fi 6E îl face ideal pentru persoanele care doresc să își pregătească pentru viitor rețeaua de acasă sau a unei mici afaceri. Gamerii vor fi și ei mulțumiți, deoarece beneficiază de multe caracteristici pentru a juca jocuri online cu stil. Deși are un preț considerabil, dacă vrei să îți îmbunătățești conexiunea la internet și să treci la 2,5 Gbps sau 10 Gbps, ASUS ROG Rapture GT-AXE16000 este unul dintre cele mai bune routere pe care le poți cumpăra în prezent.

Despachetarea routerului ASUS ROG Rapture GT-AXE16000

ASUS ROG Rapture GT-AXE16000 sosește într-o cutie de carton imensă, unde culorile dominante sunt negrul și roșul, așa cum se întâmplă în cazul tuturor echipamentelor Republic of Gamers. Pe capacul superior, vezi o imagine a routerului, precum și cele mai importante caracteristici ale acestuia, pornind de la compatibilitatea cu Wi-Fi 6E.

ASUS ROG Rapture GT-AXE16000 sosește într-o cutie masivă

ASUS ROG Rapture GT-AXE16000 sosește într-o cutie masivă

Pe laturile și pe partea din spate a cutiei, găsești mai multe informații despre acest produs, despre caracteristicile sale hardware și software. Dacă-ți faci timp să citești totul, vei avea o idee destul de bună despre ceea ce are de oferit acest router. La deschiderea cutiei, vezi imediat routerul, iar după ce scoți totul, descoperi următoarele elemente: ASUS ROG Rapture GT-AXE16000, adaptorul său de alimentare, un cablu de rețea CAT.5e, ghidul de configurare rapidă, informații despre garanție și un ghid de depanare.

Iată tot ce găsești în cutie

Iată tot ce găsești în cutie

Deoarece este un router foarte puternic, este nevoie de un adaptor de alimentare mare, de mărimea celor utilizate pentru laptopuri. Un aspect interesant este faptul că versiunea europeană a routerului include două ștechere de alimentare: versiunea standard UE și versiunea britanică. Prin urmare, chiar dacă-ți cumperi acest router dintr-o altă țară europeană, acesta va funcționa cu siguranță cu prizele de curent electric din țara în care locuiești, fie că este România, fie că nu.

Versiunea UE vine cu două prize de alimentare

Versiunea UE vine cu două prize de alimentare

Experiența de despachetare a modelului ASUS ROG Rapture GT-AXE16000 este atât plăcută, cât și simplă. Ai cu siguranță senzația că tocmai ai cumpărat un router premium.

Reclamă

Caracteristici hardware și design

ASUS ROG Rapture GT-AXE16000 te impresionează în primul rând prin dimensiunile sale și prin numărul mare de antene: opt antene externe nedetașabile și patru antene interne, care asigură transferuri 4x4 MU-MIMO pe toate benzile. Acest router măsoară 19,3 pe 35,3 pe 35,3 centimetri în înălțime x lățime x adâncime. După cum poți vedea în imaginea de mai jos, partea sa superioară este acoperită parțial cu sticlă, care reflectă totul în jurul său. Abia poți distinge numele produsului scris în partea de sus și ledurile plasate în partea de jos a sticlei.

Vrei să te privești în oglindă/router?

Vrei să te privești în oglindă/router?

Observi aceste elemente de design doar după ce pornești routerul și sticla se luminează pentru a afișa logoul Republic of Gamers și ledurile. Din păcate, numele produsului nu se luminează, așa că abia îl vezi chiar și atunci când routerul este pornit.

Iluminarea RGB îți captează atenția de îndată ce o pornești

Iluminarea RGB îți captează atenția de îndată ce o pornești

Dacă te uiți pe toate părțile laterale ale modelului ASUS ROG Rapture GT-AXE16000, vezi că există grile de ventilație peste tot. Asta pentru că în interiorul acestui router se află un hardware incredibil de puternic: un cip quad-core Broadcom BCM4912 care funcționează la 2 GHz, 2 GB de memorie RAM DDR4 (da, ai citit bine) și 256 MB de stocare pentru firmware. Tot acest hardware emite semnalul Wi-Fi pe patru benzi:

  • O bandă de 2,4 GHz, folosind fie Wi-Fi 6, fie Wi-Fi 4, în funcție de standardul preferat. Lățimea de bandă totală teoretică este de 1148 Mbps atunci când folosești Wi-Fi 6.
  • Două benzi de 5 GHz, utilizând fie Wi-Fi 6, fie Wi-Fi 5, în funcție de ceea ce dorești. Lățimea de bandă totală teoretică pentru fiecare bandă este de 4804 Mbps atunci când folosești Wi-Fi 6.
  • O bandă de 6 GHz, care folosește doar standardul Wi-Fi6E. Lățimea de bandă totală teoretică pentru aceasta este de 4804 Mbps.

Însumând toate cele patru benzi, obții o lățime de bandă maximă teoretică de 15560 Mbps. Aceasta este o lățime de bandă foarte mare. Cu toate acestea, ca întotdeauna, niciun router nu este mai rapid decât conexiunea ta la internet. Și te vei bucura să afli că ASUS ROG Rapture GT-AXE16000 funcționează cu conexiuni de internet obișnuite care au până la 1 Gbps, dar și cu conexiuni de internet mai noi și mult mai rapide, de 2,5 Gbps și 10 Gbps. Are, de asemenea, Dual-WAN, ceea ce înseamnă că poate folosi două conexiuni de internet simultan, inclusiv două conexiuni de 10 Gbps, ceea ce este incredibil.

Dar destul cu detaliile tehnice, să luăm o mică pauză și să vorbim puțin mai mult despre designul său. Antenele în sine sunt destul de groase și dispun și de grile de ventilație. Pe una dintre laturi, găsești butonul WPS și un altul pentru controlul ledurilor de pe partea superioară și al întregului sistem de iluminare RGB.

Butoanele WPS și LED

Butoanele WPS și LED

Dacă rotești routerul, poți vedea și porturile disponibile: un port WAN de 2,5 Gigabit colorat în albastru, două porturi de 10 Gigabit, care pot fi folosite pentru conexiuni WAN și LAN, și patru porturi LAN de 1 Gbps. Lângă acestea, se află și mufa de resetare.

Porturile de pe spatele lui ASUS ROG Rapture GT-AXE16000

Porturile de pe spatele lui ASUS ROG Rapture GT-AXE16000

Mai rotește puțin routerul; găsești două porturi USB: un port USB 3.2 Gen 1 și un port USB 2.0. Având în vedere cât de puternic și de scump este acest router, aș fi preferat două porturi USB 3.2. Lângă ele, se află butonul de pornire și mufa de alimentare.

Ai două porturi USB: USB 3.2 Gen 1 and USB 2.0

Ai două porturi USB: USB 3.2 Gen 1 and USB 2.0

Pe partea de jos, există și mai multe grile de ventilație, un abțibild cu detalii despre routerul pe care l-ai cumpărat și o gaură pentru montarea pe perete. Însă, acest router este foarte greu, cântărind 2,425 kg, iar o gaură pare prea puțin pentru a-l monta în siguranță pe perete. Îți recomand să-l pui pe o suprafeță orizontală din locuință sau din birou.

Partea dorsală a routerului

Partea dorsală a routerului

Din punct de vedere al specificațiilor, acest router include tot ceea ce-ți dorești, de la suportul Wi-Fi6E la canale de 160MHz pe Wi-Fi 6 și criptare WPA3. Dacă vrei și mai multe detalii tehnice, poți găsi toate specificațiile oficiale pe această pagină: ASUS ROG Rapture GT-AXE16000.

Reclamă

Configurarea și utilizarea routerului ASUS ROG Rapture GT-AXE16000

Procesul de instalare funcționează la fel ca pentru toate celelalte routere: introduci cablul de internet în portul WAN sau îl conectezi la modemul oferit de furnizorul tău de servicii de internet (ISP). Pornește-l, așteaptă să pornească și să se aprindă toate ledurile.

Așteaptă ca ASUS ROG Rapture GT-AXE16000 să booteze

Așteaptă ca ASUS ROG Rapture GT-AXE16000 să booteze

Conectează un dispozitiv mobil sau un laptop la rețeaua Wi-Fi emisă de ASUS ROG Rapture GT-AXE16000. Apoi, fie pornește aplicația ASUS Router pe smartphone-ul sau tableta ta, fie deschide un browser web pe laptop și accesează router.asus.com sau adresa IP a routerului (de obicei, aceasta este 192.168.50.1). Pentru această recenzie, am folosit aplicația ASUS Router pentru configurarea inițială. Dacă vrei să-mi urmezi exemplul, selectează routerul tău și apasă pe Get Started (Începe).

Setarea routerului ASUS ROG Rapture GT-AXE16000

Setarea routerului ASUS ROG Rapture GT-AXE16000

Apoi, ți se cere să introduci numele de utilizator și parola pentru conectarea routerului la internet (dacă conexiunea ta necesită una). După aceea, îți creezi rețeaua Wi-Fi și furnizezi numele de rețea și parolele pentru toate cele patru benzi: o bandă de 2,4 GHz, două benzi de 5 GHz și o bandă de 6 GHz. Aplicația ASUS Router îți cere apoi să configurezi numele de utilizator și parola de administrator pentru router. Îți recomand să folosești o altă parolă decât cea pe care o folosești pentru conectarea la Wi-Fi. În continuare, setările tale sunt aplicate și începe un proces de optimizare a rețelei. Acesta nu ar trebui să dureze mai mult de un minut.

Procesul de optimizare a rețelei găsește cele mai bune setări pentru rețeaua ta Wi-Fi

Procesul de optimizare a rețelei găsește cele mai bune setări pentru rețeaua ta Wi-Fi

Când este gata, apare un rezumat al setărilor tale. După ce apeși pe Finish (Terminare), ești întrebat dacă dorești să activezi conectarea la distanță, adică opțiunea de a controla de la distanță ASUS ROG Rapture GT-AXE16000 de oriunde de pe internet.

Vrei să-ți controlezi routerul de la distanță?

Vrei să-ți controlezi routerul de la distanță?

Ia o decizie, acceptă termenii și condițiile și poți începe să folosești aplicația. Un lucru care-mi place la ASUS Router este că verifică imediat dacă există actualizări de firmware. Dacă este vreuna disponibilă, ești informat. Îți recomand să instalezi cel mai recent firmware pentru a beneficia de ultimele actualizări de securitate și îmbunătățiri de performanță.

Actualizările de firmware sunt binevenite

Actualizările de firmware sunt binevenite

Aplicația ASUS Router este prietenoasă și ușor de folosit și oferă majoritatea instrumentelor și opțiunilor de configurare de care ai nevoie. În plus, poți activa și configura o parte din funcțiile de gaming ale acestui router.

ASUS Router folosește o interfață ROG

ASUS Router folosește o interfață ROG

Cu toate acestea, dacă vrei acces la tot ceea ce oferă acest router, trebuie să accesezi interfața de administrare bazată pe web. Și acesta are o interfață Republic of Gamers, care promovează caracteristicile de gaming ale routerului ASUS ROG Rapture GT-AXE16000. Personal, prefer interfața clasică, folosită de ASUS pentru routerele sale care nu sunt destinate jocurilor.

Interfața de administrare bazată pe web

Interfața de administrare bazată pe web

Totuși, organizarea este aceeași, iar nivelul de control pe care-l obții este cu adevărat impresionant. Poți configura cu ușurință tot ce vrei, de la funcțiile VPN, până la modul în care este emis semnalul Wi-Fi 6E.

Există o mulțime de caracteristici disponibile

Există o mulțime de caracteristici disponibile

Un aspect pe care îl apreciem foarte mult este capacitatea de actualizare automată a firmware-ului. Îți recomand să-l activezi și să alegi pentru aceasta o oră târzie, când probabil dormi, pentru a evita să fii afectat atunci când routerul se repornește pentru a finaliza actualizarea.

Ar trebui să activezi Auto Firmware Upgrade

Ar trebui să activezi Auto Firmware Upgrade

Interfața de administrare este disponibilă în 25 de limbi, iar documentația de ajutor este ușor de accesat prin intermediul linkurilor către manual din partea de jos a interfeței. Gamerii ar trebui să se familiarizeze fără ezitare cu firmware-ul acestui router, deoarece vor găsi multe funcții destinate lor. Ei vor aprecia, de asemenea, iluminarea RGB a routerului, cu efecte care arată bine și pot fi personalizate din interfața de administrare.

Este ușor să configurezi iluminarea RGB

Este ușor să configurezi iluminarea RGB

Atunci când am folosit rețeaua Wi-Fi, lucrurile au mers foarte bine pe benzile de 2,4 GHz și 5 GHz. Toate dispozitivele mele s-au conectat fără probleme, iar vitezele înregistrate au fost excelente. Cu toate acestea, banda de 6 GHz s-a dovedit a fi problematică. La fel ca la începutul standardului Wi-Fi 6, laptopul meu nu a văzut inițial rețeaua Wi-Fi 6E, deși era compatibil. A trebuit să actualizez Windows 11 la cea mai recentă versiune, să actualizez driverele plăcii de rețea Wi-Fi și să instalez cel mai recent firmware pe router înainte ca laptopul meu să poată vedea această bandă și să se conecteze la ea. Vei avea probabil o experiență similară, deoarece ne aflăm în perioada de început a standardului Wi-Fi 6E. Nu toate sistemele de operare și dispozitivele oferă o compatibilitate bună cu acesta. Însă, la fel ca în cazul Wi-Fi 6, peste un an, problemele de compatibilitate Wi-Fi 6E ar trebui să fie rezolvate, iar întreaga experiență va deveni mult mai simplă.

Setările de bază pentru banda de 6 GHz

Setările de bază pentru banda de 6 GHz

Atunci când analizez un router, mă uit și la variabilitatea transferurilor wireless. Am fost mulțumit de măsurătorile mele atunci când am folosit benzile de 5 GHz și 6 GHz. Însă, pe banda de 2,4 GHz, am observat că transferurile wireless au variat relativ mult, cu diferențe importante între vitezele minime și maxime obținute. Iată cum a decurs un transfer în rețea, într-o cameră separată de un perete de router, folosind standardul Wi-Fi 4 (802.11n).

Transferul de date pe banda de 2,4 GHz prin Wi-Fi 4

Transferul de date pe banda de 2,4 GHz prin Wi-Fi 4

La trecerea la Wi-Fi 6, pe aceeași bandă de 2,4 GHz, oscilațiile dintre rata de transfer minimă și maximă au crescut, chiar dacă viteza medie de transfer a fost excelentă. Acesta este un aspect care poate merita unele îmbunătățiri în viitoarele actualizări de firmware.

Transferul de date pe banda de 2,4 GHz prin Wi-Fi 6

Transferul de date pe banda de 2,4 GHz prin Wi-Fi 6

Per total, am fost foarte mulțumit de experiența de utilizare a acestui router. Dacă vrei să afli mai multe despre performanțele reale oferite de ASUS ROG Rapture GT-AXE16000, accesează pagina următoare a acestei recenzii, unde sunt prezentate măsurători detaliate și comparații cu alte routere premium.

Descoperă: Smarthome Hardware Recenzii Recomandate Rețelistică Wireless