Există multe tastaturi de gaming pe piață, de la mai multe branduri. Pe de o parte, ai branduri mai puțin cunoscute, cu opțiuni la prețuri accesibile, precum Trust ori Redragon și pe de altă parte ai branduri faimoase pentru accesoriile lor premium, precum ASUS, Corsair, Logitech, Razer, ROCCAT sau SteelSeries. Pentru a înțelege cât mai bine piața, am analizat caracteristicile a 27 de tastaturi, de la cele mai importante branduri, cu prețuri care în SUA încep de la $39.99, iar în România de la 149 RON și ajung până la $199.99, respectiv 914 RON. Iată ce am aflat:
Comparația tastaturilor de gaming: de la 149 RON la 914 RON, respectiv de la $39.99 până la $199.99
Am analizat douăzeci și șapte de tastaturi de la cele mai importante branduri pe piața internațională. Am încercat să alegem doar tastaturi vândute activ la nivel internațional, nu doar în România. Le-am comparat folosind o lista de criterii pe care le considerăm importante în ceea ce privește evaluarea tastaturilor de gaming. Am documentat toate caracteristicile lor, în fișierul Excel de mai jos:
Așa cum se vede, comparația noastră este făcută în funcție de prețurile la care sunt lansate tastaturile în SUA, pentru a putea să le clasificăm foarte clar. Din păcate, în România, politicile de preț ale magazinelor variază foarte mult și sunt foarte diferite de cele din afară. Pentru fiecare tastatură precizăm prețul din SUA și cel din România, de la data realizării articolului, luând date de la eMAG și price.ro. Am împărțit tastaturile comparate în trei grupe: tastaturi ieftine de până la 50 USD, tastaturi de calitate ridicată cu prețuri până la 100 USD și tastaturi premium, cu prețuri care urcă până la 200 USD. Hai să discutăm ce este diferit între alegerile disponibile pe piață și să semnalăm tastaturile care ies în evidență pentru fiecare tip de buget.
Tastaturi de gaming ieftine: alege între iluminare RGB și switch-uri mecanice, nu cere ambele lucruri
Majoritatea tastaturilor de buget tind să folosească domuri de cauciuc ori comutatoare cu membrane. Dar, există și câteva modele ieftine care oferă comutatoare mecanice (switch-uri) care le clonează pe cele create de Cherry MX. Acestea au caracteristici ușor inferioare, dar vin la un preț mult mai bun. Am tastat pe mai multe tastaturi și mereu am apreciat precizia, timpul de răspuns și feedback-ul tactil oferit de comutatoarele mecanice. De asemenea, tastaturile mecanice tind să ofere adesea o implementare Full NKRO în loc de 6KRO ori 8KRO, ceea ce înseamnă că toate apăsările simultane de taste sunt înregistrate corect, nu doar 6 ori 8. Dacă vrei o tastatură mecanică sub 50$, trebuie să alegi branduri cu prețuri accesibile precum Trust sau Redragon, care oferă tastaturi surprinzător de bune în această zonă de preț. O tastatură mecanică bună este Trust GXT 865 ASTA. Ne-a plăcut să tastăm și să ne jucăm pe această tastatură, chiar dacă nu este una cu RGB.
Sistemul de iluminare este un alt criteriu important pentru gameri. Multe tastaturi au iluminare RGB sau o gamă de culori în stil curcubeu, care-ți lasă impresia că sunt RGB. Majoritatea tastaturilor sub 50$ vin cu zone de iluminare, nu cu taste iluminate individual. Ele pot avea între trei și șase zone de iluminare. Un aspect de reținut este faptul că un număr crescut de zone de iluminare oferă o experiență de iluminare RGB mai bună. O excepție notabilă în această zonă de preț este Razer Cynosa Chroma, fiind singura tastatură de gaming cu un preț redus, care oferă iluminare RGB pentru fiecare tastă în parte. Pentru a o face și mai atrăgătoare, este și rezistentă la stropi de apă și vine cu software de foarte bună calitate pentru personalizare.
Facilități care sunt greu de găsit la tastaturile ieftine sunt: wrist rest (puține tastaturi ieftine au unul și, atunci când îl au, compensează pentru alte caracteristici de slabă calitate), cablu USB împletit și o aplicație pentru personalizarea tastaturii. O altă problemă comună este faptul că tastaturile cu membrană ori domuri de cauciuc rareori oferă estimări pentru durata de viață a tastelor. O excepție pozitivă în această privință este SteelSeries Apex 150.
Tastaturile de calitate pot costa mai puțin de 100$ dacă nu ai o problemă în a nu avea iluminare RGB
În momentul în care te apropii de pragul de 100$ sau 420 RON, nu credem că are rost să mai cumperi o tastatură cu membrană precum Razer Ornata Chroma, care este foarte scumpă, indiferent de cât de confortabil este suportul său pentru încheieturi. Comutatoarele mecanice sunt mult mai bune pentru gaming decât cele cu membrană. Din păcate, brandurile mari vând tastaturi cu membrană, la prețuri care variază între 70 și 100 USD, ceea ce le aduce profituri foarte bune, deși oferă experiențe inferioare utilizatorilor care le cumpără.
Atunci când treci de suma de 50$, este timpul să fii pretențios și să ceri o tastatură care are comutatoare mecanice Cherry MX sau ceva similar. Dar, s-ar putea să nu primești iluminare RGB, doar tastaturi care sunt iluminate într-o singură culoare: roșu, albastru, verde sau alb.
O alegere excelentă este CORSAIR K68. Are comutatoare Cherry MX, wrist rest, taste multimedia, NKRO, soft pentru personalizare de calitate și, în plus, rezistă și la praf și la stropi de apă. Dacă vrei această tastatură cu iluminare RGB, trebuie să plătești pentru ea cu 43% în plus.
Din păcate, în România, această tastatură are un preț mult mai ridicat decât în SUA. De aceea, pe piața locală, una dintre cele mai bune alegeri o reprezintă tastatura HyperX Alloy FPS, care vine și cu un pachet generos de accesorii, precum o husă pentru transport, un extractor de taste, taste de gaming de rezervă și USB passthrough pentru încărcarea telefonului.
Dacă insiști să ai iluminare RGB pe o tastatură care costă până în 100$, atunci trebuie să cumperi o tastatură cu membrană precum ASUS TUF Gaming K5 sau ROCCAT Horde Aimo, sau o tastatură care folosește clone de Cherry MX, precum REDRAGON K556 ori Trust GXT 890 Cada.
Atunci când plătești mai mult de 100$ pentru o tastatură, țintește către perfecțiune
Chiar dacă achiziționezi cea mai scumpă tastatură de pe piață, nu primești neapărat cea mai bună experiență. Am fost neplăcut surprinși să vedem o tastatură foarte scumpă, de 199.99$ precum Razer Huntsman Elite, oferind doar 10-key rollover, precum și cele mai zgomotoase comutatoare de pe piață. Chiar dacă Razer ne oferă comutatoare noi opto-mecanice, ar trebui să fie capabili să implementeze și full-NKRO, la fel ca alți producători. Da, tastaturile lor arată superb și au poate cele mai confortabile suporturi pentru încheieturi, dar nu ar trebui să primim atât anti-ghosting cât și N-key rollover pentru toate tastele?
Dar, există un aspect pozitiv prezent la toate tastaturile scumpe, și anume iluminare RGB superbă. Astfel de tastaturi există în seria Roccat Vulcan. Compania a creat un design unic de-a dreptul superb. Tastaturile lor arată magnific și se simt excelent la utilizare.
O alegere foarte bună pe care o poți face este Logitech G513. Are tot ce-ți dorești de la o tastatură premium, exceptând taste multimedia dedicate. De asemenea, ecosistemul său software este de foarte bună calitate.
O altă alegere foarte bună, dar mai scumpă, este CORSAIR K70. Vine cu un set generos de accesorii, comutatoare mecanice RGB și taste multimedia. Este creată folosind materiale de foarte bună calitate, cu o durabilitate ridicată și un software excelent, integrat cu un ecosistem larg de accesorii RGB.
Care este tastatura ta preferată și de ce?
Ai navigat fișierul Excel pe care l-am creat și ai citit articolul până la final. Acum ai o perspectivă mult mai bună asupra pieței de tastaturi de gaming, ce-ți oferă și ce este diferit între opțiunile disponibile. Înainte de a închide acest articol, spune-ne ce crezi despre munca noastră și nu ezita să ne spui care este tastatura ta favorită. Care model îți place cel mai mult și de ce?