Unul din lucrurile care nu îmi plac la ecranul Start din Windows 8 este faptul că nu îmi arată ora și data așa cum o face bara de lucru pe Desktop. Aș fi vrut ca Microsoft să fi oferit o metodă ușoară de a adăuga ceasul într-o dală dinamică. Din fericire, există câteva aplicații ce rezolvă această problemă. Cele mai bune sunt cu plată, însă există și alternative gratuite ce merită luate în considerare. Le-am testat pe cele mai noi, în încercarea de a identifica cea mai bună aplicație gratuită pentru vizualizarea ceasului, pe ecranul Start. Iată ce am găsit.
Tile Time
Tile Time este o aplicație gratuită ce oferă și unele opțiuni premium, pentru care trebuie să plătești. Este una dintre puținele aplicații care chiar oferă o dală dinamică pentru afișarea timpului.
Dacă folosiți versiunea gratuită, puteți personaliza culorile din prim plan și din fundal, mărimea caracterelor și puteți alege între varianta digitală sau analogică a ceasului. Dacă doriți să schimbați caracterele folosite sau dacă doriți un alt tip de ceas, va trebui sa achiziționați versiunea completă, deoarece aceste caracteristici sunt considerate a fi premium.
Un alt dezavantaj este acela că nu o puteți seta să utilizeze culoarea standard a dalelor dvs., adică aceea a temei de Windows 8 aleasă pentru ecranul Start. Acest lucru ar trebui să se afle pe lista opțiunilor ce ar trebui adăugate în versiunile viitoare.
Una peste alta, funcționeză bine și m-a surprins faptul că, dintre toate aplicațiile gratuite, aceasta îți oferă cea mai multă libertate de personalizare chiar și atunci când nu plătești versiunea completă.
Asparion Clock
Aplicația Asparion Clock afișează timpul într-o dală dinamică și oferă unele opțiuni de personalizare.
Totuși, lucrul cu ea este un pic cam greoi. Puteți să selectați dintr-o listă predefinită șabloane pentru dala dinamică și puteți personaliza datele afișate în acestea. Nu este posibilă modificarea culorii dalei. Singura opțiune este culoarea verde.
Exceptând această problemă, aplicația își face treaba.
Clock
Clock este o altă aplicație Windows 8 simplă, ce afișează timpul într-o dală dinamică. Totuși, această dală nu poate fi personalizată în nici un fel. Dacă nu vă place cum este afișat timpul, atunci va trebui să căutați o altă aplicație.
Cu toate astea, are și câteva funcții utile. Când se deschide, aplicația afișează un ceas analog și un calendar. Puteți să le fixați pe marginea ecranului și astfel să aveți acces la aceste date în timp ce lucrați la calculator.
Aplicația include și funcții de cronometru, temporizator și alarmă, funcții ce se pot dovedi utile uneori.
Clock Tile
Clock Tile este o aplicație simplă ce afișează ora și data într-o dală dinamică.
Nu putem configura nimic la această aplicație. Dacă o deschizi, ea va afișa aceleași informații dar utilizând caractere mai mari.
Un alt dezavantaj este acela că această aplicație nu funcționează foarte bine. Din când în când, încetează să mai afișeze ora în dala dinamică și nu puteți face nimic pentru a reporni aplicația.
Simply Advanced Time Tile
Simply Advanced Time Tile este o aplicație cu nume ironic. Nu are nimic avansat. Afișează data și ora într-o dală dinamică ce nu se poate personaliza în nici un fel.
Când o deschizi afișează data, ora și cam atât. Nu este nimic de setat. Uitându-mă la ea mai bine, arată aproape la fel cu cea pe care am prezentat-o mai devreme: Clock Tile. Sper că dezvoltatorul acestei aplicații nu a furat codul celei prezentate anterior.
Dacă nu vă place dala dinamică a acestei aplicații, va trebui să alegeți altă aplicație.
World Time
Aplicația World Time poate afișa timpul pentru mai multe orașe. Dala dinamică va afișa timpul pentru primele două orașe selectate de dvs.
Când o deschideți, ea afișează timpul pentru toate orașele adăugate de dvs.
Totuși are o problemă: nu ia în considerare ora de vară, deci uneori va afișa o oră corectă, o bună parte din an.
De asemenea, nu permite personalizarea dalei dinamice în nici un mod. În plus, sunt momente când dala nu mai afișează nimic. Această aplicație nu funcționează prea bine și ar trebui să o evitați.
BH Clock Tile
BH Clock Tile este o aplicație dubioasă care nu funcționează bine. Mai întâi, spune că va afișa ora în două dale dinamice mici. Din păcate nu este așa. Aplicația afișează timpul atunci când o deschizi și așa rămâne. Nu se actualizează deloc.
Când deschizi aplicația, se încarcă poze cu asiatice drăguțe care îți arată cât este ceasul.
Dacă dai clic pe imagini, vei fi redirecționat către situri asiatice foarte dubioase care îți arată alte poze. De asemenea, când aplicația se încarcă apar niște defecțiuni. Ecranul devine negru și pare că ceva dubios se întâmplă în fundal. Nu mi-a infectat sistemul cu nimic, dar am avut un sentiment de nesiguranță. Ar trebui să evitați această aplicație.
Digital Live Tile Clock
O aplicație foarte utilă este Digital Live Tile Clock. Funcționează doar în format digital, dar merge foarte bine astfel.
În primul rând este gratis. Nu există funcții în plus contra cost. Mai întâi vă personalizați modul de afișare al ceasului. Apoi dați clic sau atingeți Replace Tiles. Aceasta va genera noi dale, conform cu setările făcute de dvs. Totuși dala dinamică nu se va actualiza până nu dați clic sau atingeți butonul Set Live Tile.
Versiunea inițială avea câteva probleme care nu permiteau ca ora să fie afișată constant pe ecranul Start. Având în vedere că acum merge foarte bine, se pare că s-au remediat neajunsurile.
Câștigătorii – aplicațiile Tile Time și Digital Live Clock
Dacă citiți ce am descoperit despre aplicațiile gratuite pentru afișarea ceasului și a datei, veți vedea că doar două sunt alternative demne de luat în considerare: Tile Time și Digital Live Clock. Aplicația Tile Time are avantajul că poate afișa și un ceas analog.
Am fost dezamăgit de calitatea aplicațiilor de acest tip pentru Windows 8. Speram să găsesc ușor o aplicație bună fără să plătesc pentru ea. Sper ca lucrurile să se îmbunătățească cu timpul. Între timp, dacă descoperiți alte aplicații utile pentru afișarea timpului pe ecranul Start din Windows 8 nu ezitați să le împărtășiți cu noi.