Comunică în siguranță cu Briar în timpul protestelor/situațiilor de urgență

tutorial
Comunică în siguranță cu Briar în timpul protestelor/situațiilor de urgență

Atunci când participi la un protest alături de alte mii de oameni, este foarte probabil ca rețeaua mobilă să nu mai funcționeze din cauza numărului mare de conexiuni la un număr mic de turnuri de telefonie mobilă. De asemenea, într-o situație de urgență, precum un cutremur sau un conflict armat, infrastructura de comunicații poate fi parțial deteriorată, lăsându-te fără niciun mijloc de comunicare sau informare. Există o aplicație mobilă ce te poate ajuta în astfel de situații. Se numește Briar, este gratuită și funcționează pe majoritatea smartphone-urilor cu Android. Iată cum o folosești atunci când protestezi sau în timpul unei situații de urgență pentru a comunica de pe un smartphone cu Android:

Reclamă

Cum funcționează Briar?

Briar este o aplicație de mesagerie utilă dacă pică rețeaua sau în cazul în care internetul este supravegheat intens. Principalul său avantaj este că mesajele se sincronizează direct între dispozitivele utilizatorilor. Dacă nu te poți conecta la internet (sau dacă eviți să-l folosești), Briar se poate sincroniza prin Bluetooth sau Wi-Fi. Dacă nu poate stabili o legătură directă cu utilizatorul pe care-l contactezi, aplicația transmite mesajele prin mai multe dispozitive, până când ajung la destinatar. Dacă internetul funcționează, Briar nu-ți expune informațiile utilizând o comunicare obișnuită, ci transmite în loc mesajele prin rețeaua Tor, protejând utilizatorii împotriva supravegherii. De asemenea, poți folosi Briar pentru a comunica chiar și atunci când pică rețeaua mobilă și nu ai semnal.

Briar folosește mai multe conexiuni pentru a sincroniza conținutul

Briar folosește mai multe conexiuni pentru a sincroniza conținutul

Briar îți permite și să creezi postări de blog, care sunt partajate instantaneu cu toate persoanele de contact. Această caracteristică, împreună cu abilitatea de a crea, partaja și participa pe forumuri, face din Briar un instrument excelent pentru organizarea în caz de urgențe și pentru a ține utilizatorii la curent cu evenimentele. Iată niște scenarii în care Briar ar putea fi extrem de util:

  • Proteste la scară largă, unde rețelele mobile pot fi inaccesibile din cauza supraîncărcării turnurilor de telefonie mobilă
  • Comunicații post-calamitate (cutremure, inundații), în cazul în care infrastructura rețelei mobile este distrusă
  • Zone de război, dacă internetul este oprit și trebui să comunici cu prieteni aflați în diverse adăposturi din regiune
  • Zone cu supraveghere intensă, unde autoritățile sau terțe părți rău intenționate monitorizează traficul pe internet pentru a suprima informarea și comunicarea între cetățeni

Dacă ai ghinionul să te afli într-unul dintre scenariile de mai sus, iată cum folosești Briar pentru a ține legătura cu cei dragi, colegii tăi sau alți luptători pentru libertate:

Pasul 1: Instalează Briar

Briar este disponibil în Magazinul Google Play, dar pentru a crește confidențialitatea descărcării, îți recomandăm să instalezi aplicația direct de pe site-ul Briar. Spre deosebire de descărcarea aplicației din Magazinul Google Play, dacă o iei direct de pe site, nimeni nu poate să depisteze că ai descărcat-o prin contul tău Google, ce ar putea fi folosit pentru a te identifica. Dacă alegi să descarci și să instalezi aplicația de pe site-ul web Briar, trebuie să permiți instalarea de aplicații din surse necunoscute. Dacă ai nevoie de ajutor cu activarea acestei funcții, avem un tutorial care explică totul în detaliu: Cum instalezi fișiere APK pe Android fără Magazinul Google Play.

După ce ai descărcat aplicația, apasă pe linkul Deschide din notificarea „Fișierul a fost descărcat” sau mergi la folderul de descărcare folosind Managerul de fișiere al smartphone-ului tău și apasă pe fișierul APK. Asta va începe instalarea.

Instalează Briar dintr-un fișier APK

Instalează Briar dintr-un fișier APK

NOTĂ: Atunci când activezi instalarea aplicațiilor din surse necunoscute, sistemul te informează că nu este o decizie bună din punct de vedere al securității, ceea ce este adevărat în general. Însă, după ce instalezi Briar, poți (și ar trebui) să te întorci în Setări ca să dezactivezi caracteristica.

Reclamă

Pasul 2: Finalizează configurarea inițială

După ce ai instalat aplicația, deschide-o. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să creezi un nume de utilizator și să setezi o parolă. Un detaliu genial la Briar este că numele de utilizator nu este trimis către un server, este strict local. Asta te protejează de identificarea de către terțe părți rău intenționate.

Alege un nume de utilizator, apoi setează o parolă

Alege un nume de utilizator, apoi setează o parolă

NOTĂ: Aplicația este atât de sigură încât nu permite nici măcar capturi de ecran în timp ce o folosești. Asta împiedică terțe părți să citească și să partajeze conținutul scris în aplicație.

Următorul pas este să oprești optimizarea utilizării bateriei pentru Briar. Acest lucru permite aplicației să funcționeze în fundal pe termen nelimitat. Ar trebui să faci asta pentru a te asigura că funcționează corect. Deci apasă pe Permite conexiuni, apoi pe Se permite. La final, apasă pe butonul „Creează un cont” din partea de jos a ecranului.

Dezactivarea optimizării bateriei pentru Briar

Dezactivarea optimizării bateriei pentru Briar

NOTĂ: Aplicația folosește o cantitate semnificativă de baterie, așa că asigură-te că ai la dispoziție un încărcător sau o baterie externă în apropiere.

Crearea contului durează doar câteva secunde. Acum, trebuie să configurezi cum comunică aplicația cu alte dispozitive. Apasă pe butonul Meniu din colțul din stânga sus al ecranului, iar apoi pe oricare dintre pictogramele din partea de jos a meniului.

Apasă pe pictogramele din partea inferioară a meniului

Apasă pe pictogramele din partea inferioară a meniului

Următorul ecran îți permite să comuți între metodele de conectare: folosind o conexiune securizată la internet, prin Wi-Fi și/sau Bluetooth. Dacă vrei cea mai bună performanță de comunicare, ar trebui să activezi toate opțiunile de aici, dar reține că acest lucru va afecta durata de viață a bateriei (în special Tor și funcția Bluetooth).

Configurarea metodelor de conectare

Configurarea metodelor de conectare

PONT: După efectuarea configurării inițiale, îți recomandăm să te uiți prin secțiunea Setări a aplicației (accesibilă prin același buton Meniu din colțul din stânga sus al aplicației). Poți configura securitatea aplicației și chiar integrarea cu un buton de panică, ce te poate deconecta sau chiar șterge complet aplicația.

Reclamă

Pasul 3: Adaugă contacte

Este simplu și sigur să adaugi persoane de contact pe Briar. Prima persoană pe care o adaugi trebuie să fie în proximitate directă. Pentru a adăuga un contact, apasă întâi pe butonul Plus (+) din colțul din dreapta jos al ecranului Contacte.

Secțiunea Contacte îți permite să adaugi utilizatori apăsând pe butonul plus

Secțiunea Contacte îți permite să adaugi utilizatori apăsând pe butonul plus

Următorul ecran descrie cum funcționează procesul: ai nevoie de o „strângere de mână” între dispozitive pentru a adăuga un contact. Apasă pe Continuă.

Conectarea cu utilizatori din apropiere

Conectarea cu utilizatori din apropiere

Ecranul este acum împărțit între un cod QR și un vizor al camerei. Trebuie să scanezi codul QR de pe dispozitivul persoanei de contact și să-i permiți contactului să-l scaneze pe al tău. După ce ambele dispozitive scanează codurile QR, te conectezi cu persoana de contact. Reține că uneori poate dura ceva timp pentru a finaliza acțiunea.

Ambele telefoane trebuie să scaneze codurile QR pentru a se conecta

Ambele telefoane trebuie să scaneze codurile QR pentru a se conecta

Acum, poți adăuga alte contacte folosind aceeași metodă, dar, mai important, poți partaja contacte. Crearea unei rețele de dispozitive interconectate este lentă la început, dar pe măsură ce sunt adăugate din ce în ce mai multe dispozitive, procesul se accelerează foarte mult. Pentru a partaja o persoană de contact cu o altă persoană pe Briar, trebuie să le ai pe ambele în lista Contacte. Apoi, apasă pe unul dintre contacte și apoi butonul Meniu din fereastra de chat (pictograma cu trei puncte în colțul din dreapta sus). Alege „Fă o recomandare”, iar apoi selectează persoana de contact pe care vrei s-o prezinți.

Conectează doi utilizatori recomandându-i unul altuia

Conectează doi utilizatori recomandându-i unul altuia

Poți adăuga un mesaj afișat destinatarului în fereastra de chat. Pentru a continua, apasă pe „Fă o recomandare”.

Fă o recomandare

Fă o recomandare

După ce ambele părți acceptă recomandarea, se conectează independent de tine și pot face schimb de mesaje și informații.

Pasul 4: Comunică și partajează informații

Toate contactele ar trebui să fie vizibile pe ecranul principal al aplicației. Dacă apeși pe oricare dintre ele, se deschide o fereastră de chat și poți comunica în siguranță cu acea persoană. Poți adăuga fotografii, activa mesajele care dispar și chiar sincroniza mesaje folosind o unitate detașabilă, precum un stick USB sau un card SD.

Trimite mesaje în Briar

Trimite mesaje în Briar

Pentru a te ajuta să partajezi sau să obții informații, Briar are două secțiuni numite Blog-uri și Forumuri. Le poți accesa din meniul principal. Apoi, poți să scrii o postare de blog ce este partajată instantaneu cu toate contactele tale, să citești blogurile altor utilizatori, să creezi sau să te alături forumurilor (la invitația unui utilizator).

Forumurile și blogurile sunt esențiale pentru a partaja simultan informația cu mai mulți utilizatori

Forumurile și blogurile sunt esențiale pentru a partaja simultan informația cu mai mulți utilizatori

Aplicația are și alte funcții, dar vom menționa doar o ultimă caracteristică grozavă: dacă un utilizator Android nu are aplicația și internetul este oprit (sau restricționat), îi poți da aplicația direct din smartphone-ul tău. Funcția este disponibilă în meniul Setări și creează o legătură Wi-Fi directă cu smartphone-ul celuilalt utilizator pentru ca acesta să instaleze aplicația.

Poți da aplicația direct altor utilizatori, ocolind cu totul internetul

Poți da aplicația direct altor utilizatori, ocolind cu totul internetul

Încearcă Briar și spune-ne cum merge

Briar ni s-a părut foarte eficient în perioada în care l-am folosit. Putem vedea scenarii în care această aplicație poate fi singurul mod de a ține legătura cu prietenii și familia. Aplicația poate fi utilă la coordonare în timpul protestelor, pe timp de război sau pentru a disemina informații critice ce nu pot fi partajate pe canalele obișnuite, nesecurizate. Descărcarea bateriei poate fi o problemă în timpul protestelor lungi, dar problema se rezolvă dacă ai disponibilă o baterie externă sau o sursă de alimentare. Încearcă și tu Briar și spune-ne într-un comentariu cum ți se pare aplicația.

Descoperă: Smartphone Android Aplicații Bluetooth Ghiduri Recomandate Rețelistică Wireless