Experiența de utilizare a camerei de pe ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL
Deși are un senzor de 13 megapixeli și ASUS spune că folosește tehnologia lor PixelMaster, camera oferită de ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL este probabil cea mai slabă componentă hardware. În teorie, ar trebui să poți să faci fotografii decente și să înregistrezi clipuri video la o calitate rezonabilă. În realitate însă, lucrurile nu stau deloc așa. Iată de ce:
- Camera nu se focalizează bine pe subiect. Oricât de mult am încercat, în unele situații, camera nu vrea să focalizeze decât pe fundal;
- Blițul are un singur led și pare să se aprindă cu întârziere mare, după ce ai făcut deja o poză. Rezultatul este că atunci când încerci să faci fotografii noaptea, chiar dacă folosești blițul, ele vor fi de multe ori negre;
- Fotografiile pe care le faci la apus sau în zile înnorate au culori pale, șterse;
- Toate fotografiile pe care le faci, indiferent de condițiile de lumină, au un contrast slab și de multe ori sunt neclare;
- Chiar dacă folosești opțiunea de stabilizare a imaginii, clipurile video pe care le filmezi cu ASUS ZenFone 3 Max vor fi tremurate.
Singurele fotografii decente pe care le poți face cu ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL sunt cele pe care le faci afară, în zile cu lumină bună. Dar chiar și aceste fotografii vor suferi de multe ori de prea multă saturație.
Răsfoiește imaginile pe care le-am inclus în galeria de mai jos, ca să îți faci o idee mai bună despre experiența de utilizare a camerei oferită de ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL:
Iată un exemplu pentru cum se descurcă ASUS ZenFone 3 Max la înregistrarea de clipuri video cu multă mișcare:
Și uite cum se descurcă smartphone-ul în cazul în care filmezi clipuri video statice, cu puțină mișcare:
ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL este evident un smartphone care nu este creat pentru amatorii de fotografie. Din păcate, experiența de utilizare a camerei este de slabă calitate.
Android 6.0 Marshmallow, ASUS ZenUI și aplicațiile preinstalate
ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL rulează cu Android 6.0 Marshmallow și interfața ASUS ZenUI, așa cum poți vedea în captura de ecran de mai jos. În acest moment, nu există planuri oficiale pentru un eventual upgrade la Android 7 și, cel mai probabil, utilizatorii acestui smartphone vor rămâne la versinea 6.
ASUS ZenUI a ajuns acum la versiunea 3. Este o interfață de utilizare bună și este ușor de văzut că ASUS investit mult în rafinarea ei, pentru a oferi utilizatorilor mai multe opțiuni de personalizare decât Android-ul standard. Lucrul care ne place cel mai mult la ZenUI este cât de ușor este să descarci și să instalezi teme noi, care pot să schimbe totul, de la imaginea de fundal pe care o folosești, la setul de iconițe și la fonturi.
Pe lângă aplicațiile standard care vin cu orice distribuție de Android, ASUS ZenFone 3 Max mai vine și cu o listă lungă de aplicații preinstalate. Deși unele dintre ele vor fi utile utilizatorilor lor, multe nu vor fi. Iată ce vei găsi în mod implicit pe ASUS ZenFone 3 Max:
-
Amazon Kindle - o aplicație de citit ebook-uri pe care o poți folosi și pentru a cumpăra cărți electronice de pe Amazon.
-
AudioWizard - o aplicație de setări pentru personalizarea sunetului de pe smartphone-ul tău.
-
Backup - o aplicație care aparent a rămas în urmă, deoarece singurul lucru pe care îl poate face pentru tine este să deschidă opțiunile de backup și resetare din Android.
-
Do It Later - te ajută să îți creezi și să îți organizezi activitățile de zi cu zi, precum și memento-uri, note ș.a.m.d.
-
File Manager - o aplicație pe care o poți folosi pentru a vedea și a administra fișierele de pe smartphone-ul tău. Toată lumea are nevoie de un manager de fișiere pe smartphone, așa că acesta este o alegere la fel de bună ca oricare alta.
-
Flashlight - o lanternă care îți aprinde blițul sau ecranul smartphone-ului.
-
FM Radio - o poți folosi pentru a asculta posturi de radio FM. Pentru a putea folosi această aplicație, este necesar să îți conectezi căștile la telefon, ele funcționând ca o antenă radio.
-
Gallery - o aplicație cu care poți să răsfoiești și să deschizi fotografiile și clipurile video pe care le-ai făcut cu ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL.
- Instagram - aplicația mobilă a rețelei de socializare și partajare de fotografii și clipuri video.
-
MiniMovie - utilă dacă vrei să creezi filmulețe sau prezentări cu fotografiile salvate pe smartphone.
-
Mobile Manager - o aplicație care se comportă ca un nod central pentru diverse activități de administrare și menținere a sistemului. Îți oferă o imagine rapidă asupra modului de utilizare a bateriei și a memoriei, precum și acces rapid la modurile de economisire a energiei, la detalii legate de consumul de trafic de date, la aplicațiile care au permisiunea de a afișa notificări ș.a.m.d.
-
MyASUS Service Center - îți oferă acces la suportul ASUS, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
-
PhotoCollage - o poți folosi pentru a crea colaje foto. Dacă îți plac acest gen de lucruri, această aplicație s-ar putea să ți se pară interesantă.
-
Puffin - este un browser web care, spre deosebire de browser-ul web implicit Google Chrome, care este preinstalat și el, suportă Adobe Flash, așa că poate este o idee bună să îl păstrezi dacă încă mai vizitezi saituri web care mai folosesc vechiul Flash Player.
-
Quick Memo - o aplicație foarte simplă pentru luarea rapidă de notițe simple.
-
Share Link - o aplicație care te va ajuta să transferi rapid fișiere între smartphone-ul tău și un calculator conectat la aceeași rețea locală. Nu ai nevoie de o conexiune mobilă și nu ai nevoie nici de un cablu USB.
-
Sound Recorder - o aplicație simplă care folosește microfonul smartphone-ului pentru a înregistra sunet.
-
Splendid - îți dă posibilitatea de a personaliza setările ecranului smartphone-ului.
-
Themes - un portal în care poți vedea, descărca, instala și aplica diverse teme de sistem pentru interfața de utilizare ZenUI. Așa cum am spus și mai devreme, nouă ne plac aceste teme și, din punct de vedere al înfrumusețării, ele chiar merită utilizate.
-
Weather - o aplicație care îți arată prognoza meteo, pe baza datelor preluate de la AccuWeather.
-
WebStorage - un serviciu cloud de la ASUS care îți oferă 5 GO spațiu de stocare gratuit.
-
ZenCircle - o rețea socială care funcționează pe baza partajării de clipuri video realizate cu smartphone-ul.
-
ZenFone Care - o aplicație pentru serviciul de clienți care îți oferă asistență pentru dispozitivul tău, prin intermediul unor întrebări comune, feedback al celorlalți utilizatori, precum și printr-o serie de forumuri publice.
-
ZenTalk - un forum dedicat tuturor proprietarilor de smartphone-uri Zenfone, care se poate dovedi a fi util în anumite cazuri.
ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL vine cu Android 6 Marshmallow și interfața de utilizare ASUS ZenUI. Nouă ne place mulțimea de opțiuni de personalizare pe care ți le pune la dispoziție interfața ASUS ZenUI, dar nu suntem fani ai numărului mare de aplicații preinstalate pe acest smartphone.
Performanțe în testele sintetice
Pentru a fi mai matematici în ceea ce privește puterea de procesare a lui ASUS ZenFone 3 Max, l-am testat cu câteva dintre cele mai populare aplicații de benchmark pentru dispozitivele cu Android. De asemenea, am vrut să vedem cu se descurcă în comparație cu fratele său mai bătrân ASUS ZenFone Max. Iată ce am aflat:
Am început prin a rula Vellamo, o aplicație de benchmark dezvoltată de Qualcomm. Testele sale Multicore ne-au oferit un scor pe care îl putem folosi pentru a determina performanța procesorului atunci când trebuie să ruleze mai multe sarcini simultan. Am obținut un scor de 1374 de puncte, mai puțin decât predecesorul său, ASUS ZenFone Max, care a obținut 1442 de puncte în acest test. Acesta este un început slab din punctul nostru de vedere.
Apoi am rulat testele Metal din Vellamo, pentru a măsura performanța procesorului atunci când își folosește doar un nucleu. Multe aplicații nu știu să lucreze cu mai multe nuclee, așa că acest test este foarte important. ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL a reușit să obțină doar 824 de puncte, și acest scor fiind mai mic decât cel al originalului ASUS ZenFone Max.
Următoarele teste din Vellamo se numesc Browser și măsoară performanța oferită de dispozitivul tău cu Android atunci când randează saituri web de tot felul. Browser-ul standard pe care îl folosim în aceste teste este Google Chrome. ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL a reușit să obțină un scor de 1768 de puncte, mai puțin cu 17% față de vechiul ASUS ZenFone Max. Este un rezultat slab și cu siguranță nu unul la care ne-am fi așteptat.
Apoi, am trecut la testele de gaming și, pentru a măsura performanța oferită de ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL, am folosit aplicația GFXBench GL Benchmark. Am rulat testele Manhattan și T-Rex în versiunile 1080p Offscreen, deoarece aceste randează cadrele la aceeași rezoluție pe orice dispozitiv, indiferent de rezoluția lor nativă. Credem că are mai mult sens să compari rezultatele pe care le obții astfel, cu cele ale altor dispozitive. În testul Manhattan 1080p Offscreen, ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL a randat doar 133,6 cadre, acesta fiind un rezultat foarte slab. Singurele smartphone-uri pe care le-am mai văzut cu un scor atât de slab sunt strămoșul său, ASUS ZenFone Max, care a randat 113,1 cadre și TP-LINK Neffos C5 Max, care a reușit să randeze doar cu 25 de cadre mai mult.
În cel de-al doilea test pe care l-am rulat, T-Rex 1080p Offscreen, am obținut încă un rezultat slab. ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL a reușit să randeze 331,3 cadre. Acest rezultat este doar puțin mai bun decât cel pe care l-am măsurat pe originalul ASUS ZenFone Max, care a randat 294,3 cadre.
Este clar că ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL nu este un smartphone bun pentru jocuri.
ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL oferă suport pentru conexiunile de date 4G LTE, așa că am vrut să îi testăm performanțele și din acest punct de vedere. Pentru a face măsurătorile, am folosit Speedtest, o aplicație populară pentru testarea vitezei internetului. Rezultatele pe care le-am obținut nu au fost impresionante, deși trebuie să subliniem faptul că semnalul 4G oferit de rețeaua Digi din Bușteni nu este chiar cel mai bun.
La final, am ajuns la testul cel mai important în cazul lui ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL: testul de baterie. Până la urmă, atracția principală a acestui smartphone este bateria sa generoasă de 4100 de mAh. Pentru a o testa, am folosit testul Work 2.0 battery life oferit de aplicația de benchmark PCMark. Smartphone-ul a reușit să reziste timp de 11 ore și jumătate. Acesta este un scor foarte bun, care confirmă faptul că acest smartphone ar trebui să nu aibă niciun fel de probleme în a te ține departe de priză cel puțin pentru o zi. Dacă nu îl folosești intensiv, te poate ține și două zile.
Toate benchmark-urile pe care le-am rulat ne arată același lucru: ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL nu este un smartphone puternic. Doar bateria sa este puternică.
Noul ASUS ZenFone 3 Max vs. vechiul ASUS ZenFone Max ZC550KL
Nu puteam să terminăm acest review fără o comparație rapidă între noul ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL și vechiul ASUS ZenFone Max. Am fost fani ai modelului inițial din mai multe motive. Din păcate, după ce am terminat testele noastre, avem senzația că vechiul ZenFone Max este un dispozitiv mai bun, deoarece:
- Deși ambele smartphone-uri au aceeași rezoluție a ecranului, vechiul ASUS ZenFone Max are un ecran mai mare
- Capacitatea bateriei vechiului ASUS ZenFone Max este mai mare (5000 mAh vs 4100 mAh)
- ASUS ZenFone Max are un bliț Dual LED, în timp ce noul ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL are un singur led pentru bliț
- ASUS ZenFone Max are un senzor de cameră cu laser (pentru focalizare), în timp ce noul ASUS ZenFone 3 Max nu are un astfel de senzor
- Cardul SIM secundar de pe noul model este folosit pentru inserarea unui card SIM sau a unui card Micro SD. Acest lucru înseamnă că va trebui să alegi între a folosi smarthpone-ul în mod Dual SIM, ori a îi crește capacitatea de stocare. Vechiul ASUS ZenFone Max nu te forța să faci această alegere, deoarece avea un slot de card MicroSD separat
- Toate benchmark-urile ne arată că performanța oferită de procesorul MediaTek inclus în noul ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL este mai slabă decât a procesorului Snapdragon inclus pe vechiul ASUS ZenFone Max
Pe de altă parte însă, noul ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL este mai bun decât vechiul ASUS ZenFone Max în următoarele aspecte:
- Deși vechiul ASUS ZenFone Max are un ecran mai mare, noul ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL are o densitate a pixelilor mai ridicată, lucru care se traduce prin imagini și fonturi care arată mai bine
- Carcasa noului model este realizată din metal în loc de plastic
- Noul ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL are un scaner de amprentă, în timp ce vechiul model nu are
- Noul ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL arată mai bine decât vechiul ASUS ZenFone Max
Aspecte pro și contra
Iată care sunt principalele aspectele pozitive pe care le-am identificat la ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL:
- Are un preț foarte accesibil
- Acest smartphone arată bine, mai ales dacă îl compari cu alte smartphone-uri cu un preț similar
- Este un smartphone Dual SIM, ceea ce înseamnă că poți să folosești două carduri SIM în același timp
- Are un scaner de amprentă, lucru pe care nu îl vezi des pe smartphone-uri cu un astfel de preț
- Îți oferă o durată de viață a bateriei foarte bună
Există și câteva aspecte negative importante pe care să le iei în considerare:
- Experiența de utilizare a camerei este foarte slabă
- Procesorul MediaTek are o putere de procesare mică, oferindu-ți o performanță slabă în majoritatea activităților
- Rularea de jocuri 3D pretențioase pe acest smartphone este un ideal greu de atins
- Acest smartphone vine cu prea multe aplicații preinstalate
Verdict
ASUS ZenFone 3 Max ZC520TL este o alegere bună pentru oamenii care au nevoie de un smartphone cu o baterie generoasă, care arată și bine și are un preț accesibil. Este evident că nu este un smartphone echilibrat, el având multe aspecte pozitive dar și multe defecte. Cu siguranță vei fi mulțumit de autonomia pe care ți-o va oferi. Însă, înainte de a îl cumpăra, asigură-te că îi cunoști toate punctele tari și toate slăbiciunile pe care ți le-am menționat în acest review, pentru a fi sigur că acest smartphone se va potrivi nu numai bugetului tău ci și nevoilor și așteptărilor tale.