Divizia de produse destinate gamerilor a celor de la Logitech a muncit din greu în ultima vreme, lansând o serie de produse noi, printre care și o nouă tastatură mecanică. De data aceasta au folosit switch-uri mecanice producție proprie, îndepărtându-se de bine cunoscutele Cherry MX. Tocmai din această cauză, am fost curioși să vedem cum se comportă Orion Spark, așa că am testat-o timp de două săptămâni. Vă invităm să citiți această recenzia, pentru a afla ce impresie ne-a lăsat Logitech G910 Orion Spark.
Despachetarea Logitech G910 Orion Spark RGB
Cutia tastaturii Orion Spark e în temă cu numele. Orion este o constelație, iar cutia este vopsită cu un model care imită stelele pe cerul nopții. Pe fața cutiei vedem o poză mare cu tastatura și o mențiune legată de switch-urile mecanice despre care vom povesti puțin mai târziu.
Pe spatele cutiei veți găsi o listă de specificații tehnice în mai multe limbi.
După ce deschideți cutia, veți găsi...altă cutie. Cea în care este localizată tastatura. Ne-a plăcut ideea de design a Logitech, vopsind capacul cutiei albastre într-un negru dominat de logo-ul diviziei de gaming.
După ce ridicați capacul veți găsi tastatura în toată splendoarea sa.
Pe lângă tastatură în sine, pachetul mai conține și un al doilea palmrest și hârțogăria obișnuită: un ghid de utilizare și certificatul de garanție și conformitate.
Cam asta e tot în materie de împachetare. Să trecem la lucruri puțin mai tehnice acum.
Specificații hardware
De ce ai folosi switch-urile deja celebre marca Cherry MX când ai putea să-ți faci tu însăți unele? Cam asta pare să fi fost logica celor de la Logitech atunci când au proiectat G910. Orion Spark folosește switch-urile mecanice Romer-G, făcute de Logitech în parteneriat cu japonezii de la Omron. Aparent, Romer-G au o cursă mai scurtă decât alte switch-uri, lucru care ar trebui să facă scrisul și jucatul ceva mai rapid, cel puțin la nivel teoretic. Toate tastele sunt iluminate individual și switch-urile sunt estimate a rezista la 70 de milioane de apăsări. G910 are nouă taste macro, marcate cu G1 până la G9, o tastă pentru înregistrarea comenzilor macro, trei taste pentru comutarea profilului activ, o tastă pentru controlul iluminării, o tastă care dezactivează tasta Windows la nevoie și taste multimedia. Tastatura are dimensiuni destul de generoase, mai exact 243 x 505 x 35 mm, și cântărește 1,5 kg. Conectarea la calculator se face printr-un cablu USB de 1,8 metri lungime și este suportată de Windows 7, 8 și 8.1. Un aspect interesant este dock-ul ARX pentru smartphone, despre care vom povesti ceva mai târziu. Puteți găsi detaliile tehnice complete ale tastaturii aici: Logitech G910 Orion Spark - Specificații.
Experiența de utilizare a Logitech G910 Orion Spark RGB
Primul lucru pe care-l veți observa în timpul folosirii Orion Spark este design-ul neobișnuit al tastelor. În loc de forma clasică rotunjită, prezentă pe majoritatea tastaturilor, cele de pe G910 sunt "sculptate" într-un anumit unghi. Stânga, dreapta și partea de sus a fiecărei taste sunt ușor ridicate. Cel puțin teoretic, asta ar trebui să ajute la eliminarea apăsărilor eronate. În practică, sunt utile doar în unele jocuri, în rest devin repede incomode. Totuși, acordați-le o șansă și vedeți dacă vă plac. Iluminarea tastelor se poate configura și puteți seta culori individuale pentru fiecare tastă.
Cele nouă taste macro vor fi cu siguranță utile pentru cei care joacă mult jocuri de tip MMORPG, iar tasta de înregistrare a comenzilor macro este foarte ușor de folosit. Există și trei butoane pentru comutarea profilului activ, ceea ce înseamnă că aveți practic 27 de posibilități de configurare pentru cele 9 butoane programabile. Noi apreciem întotdeauna prezența butonului gaming mode, care dezactivează temporar tasta Windows în timpul jocurilor. Tastele multimedia sunt și ele binevenite și funcționează fără probleme.
Singura problemă pe care am întâlnit-o aici este mișcarea mult prea fluidă a rotiței pentru volum. Nu oferă niciun fel de feedback tactil, ca o rotiță de scroll clasică, deci se învârte continuu. Atât experiența de tastare cât și cea de jucat pe G910 sunt decente, însă tastele oferă o senzație foarte ciudată. Din cauza cursei scurte, am avut deseori senzația că tastele nu s-au apăsat complet sau că ceva împiedica tasta să meargă până la capăt. Partea bună este că tastele nu sunt zgomotoase, deci dacă nu vă plac tastaturile mecanice zgomotoase, s-ar putea să fiți mulțumiți de G910. Unul dintre cele mai enervante aspecte ale G910 este poziționarea unei taste lângă Shift stânga, între aceasta și tasta Z. Tasta Shift a fost micșorată din cauza asta și devine greu de nimerit.
Acest aspect face ca scurtăturile de tipul Ctrl+Shift+T să fie destul de greu și incomfortabil de realizat. Din punctul nostru de vedere, este o decizie proastă de design. Dock-ul ARX este o idee interesantă. Vă permite să țineți telefonul acolo și să aveți pe ecranul lui informații despre perifericele Logitech și sistemul la care sunt legate. Ideea în sine este utilă cel mult în jocuri, neavând niciun scop în afara lor. Am fi apreciat dacă acest dock avea și un port de încărcare pentru telefon. Ar fi fost mult mai util!
Per ansamblu, experiența de utilizare a G910 a fost una decentă, dar nu ne-a impresionat cu nimic.
Software & drivere
Logitech G910 a fost detectată imediat de Windows 8.1, dar pentru a o putea folosi la adevărata capacitate aveți nevoie de Logitech Gaming Software, o platformă software care gestionează toate perifericele de gaming Logitech. Când o lansați, vă încurajează să dați click pe tastele programabile și să definiți funcții pentru ele.
Comenzile macro sunt ușor de definit iar Logitech Gaming Software vă permite să configurați foarte multe combinații de taste.
Vă permite și să "aprindeți" fiecare tastă într-o anumită culoare.
Pe lângă culori, puteți seta diferite efecte luminoase, unele destul de interesante și distractiv de testat. Încercați-le și vedeți dacă vă plac. Programul vă mai oferă și o hartă interactivă care vă spune ce taste apăsați cel mai des.
Poate cel mai neobișnuit aspect al acestei tastaturi este prezența dock-ului ARX și a aplicației mobile. Aplicația, disponibilă pe Android și iOS, se conectează prin rețea la Logitech Gaming Software și vă arată pe telefon informații despre sistem. De asemenea, vă permite să configurați diferiți parametri ai perifericelor, precum sensibilitatea senzorilor maușilor Logitech, fără să părăsiți jocul.
Vă arată și o referință a tastelor macro, în caz că aveți nevoie de ele și nu mai știți ce face fiecare.
Software-ul este foarte bun și aduce un plus de valoare tastaturii. Vă recomandăm să-l folosiți cu încredere.
Verdict
Logitech G910 Orion Spark este o tastatură de gaming decentă care oferă foarte multe opțiuni de personalizare. Noi vă recomandăm să o testați înainte de a o cumpăra și să vedeți dacă vă place senzația oferită în timpul folosirii. Dacă sunteți mulțumiți de ceea ce oferă switch-urile Romer-G și vi se pare că dock-ul ARX este util, atunci e posibil să vă placă Orion Spark.