Recenzie Mio Spirit 8500 LM - Navigare auto GPS și un companion de călătorie foarte bun

recenzie
Recenzie Mio Spirit 8500 LM - Navigare auto GPS și un companion de călătorie foarte bun
Rating

A trecut ceva vreme de când nu ne-am mai uitat la un sistem de navigare auto GPS din perspectiva unui critic, dar a venit și acest moment, dat fiind faptul că acum câteva săptămâni am primit în teste noul Mio Spirit 8500 LM. Este vorba despre un dispozitiv care încă nu se găsește în magazine, dar care va fi disponibil în curând, un dispozitiv care promite să fie mare și rapid, precum și permanent la zi, datorită Actualizărilor pe viață de la Mio. Întrebarea este dacă într-adevăr oferă tot ceea ce ne promite. Află răspunsul în review-ul nostru:

Reclamă

Despachetarea Mio Spirit 8500 LM

Mio Spirit 8500 LM vine într-o cutie din carton lucios de culoare gri, dominată de o imagine mare a dispozitivului de navigare auto din interior.

Mio Spirit 8500 LM
Mio Spirit 8500 LM

Dacă întorci cutia, vei vedea multe informații referitoare la sistemul de navigare auto, lucruri precum cele mai importante caracteristici ale sale, accesoriile incluse în pachet, sau software-ul cu care funcționează.

Mio Spirit 8500 LM
Mio Spirit 8500 LM

Deschide cutia și înăuntru vei găsi dispozitivul de navigare auto Mio Spirit 8500 LM, încărcătorul auto, un suport de prindere pe parbriz, DVD-ul cu software, garanția și un ghid de pornire rapidă.

Mio Spirit 8500 LM
Mio Spirit 8500 LM

Acum că știm ce se găsește în cutie, hai să vedem ce are de oferit Mio Spirit 8500 LM în termeni de specificații hardware:

Caracteristici hardware

Mio Spirit 8500 LM funcționează pe baza unui procesor ARM Cortex A7 ce rulează la o frecvență de 800 de MHz, procesor care ar trebui să fie mai mult decât destul pentru calcularea rapidă a rutei în timpul călătoriilor.

De asemenea, primești un ecran tactil generos de 6,2 inci, adică 15,75 cm. Rezoluția de 800x480 de pixeli a ecranului poate că nu te va impresiona dacă o compari cu alte dispozitive precum smartphone-ul tău. Totuși, este mai mult decât destul pentru un sistem GPS de navigare auto care nu trebuie să facă altceva decât să afișeze hărți.

Mio Spirit 8500 LM
Mio Spirit 8500 LM

Sistemul GPS de navigare auto Mio Spirit 8500 LM include un slot pentru carduri microSD care poate fi folosit pentru a extinde spațiul de stocare și un port mini USB care este folosit atât pentru a alimenta dispozitivul cât și pentru a îl conecta la un calculator.

Dat fiind faptul că are un ecran atât de mare, întreg dispozitivul este mare: Mio Spirit 8500 LM are 173.1 mm x 101,5 mm x 17,7 mm și cântărește 275 de grame.

Dacă vrei să vezi mai multe detalii despre specificațiile lui Mio Spirit 8500 LM, mergi pe pagina sa web oficială: Mio Spirit 8500 LM Specifications.

Design și calitatea construcției

În primul rând, vrem să subliniem faptul că Mio Spirit 8500 LM este un dispozitiv care arată foarte bine și care, cu siguranță, va atrage privirile celor care se urcă în mașina ta. Partea frontală a acestui sistem GPS de navigare auto este dominată de ecranul mat foarte mare de 6,2 inci și de marginea din plastic negru lucios din jurul lui.

Mio Spirit 8500 LM
Mio Spirit 8500 LM

Spatele lui Mio Spirit 8500 LM este realizat în întregime din plastic, iar jumătatea inferioară este texturată astfel încât să ofere o aderență foarte bună în mâna ta atunci când îi ajustezi poziția pe parbriz. Spatele dispozitivului este și locul în care vei găsi butoanele de pornire și de resetare.

Mio Spirit 8500 LM
Mio Spirit 8500 LM

Butonul de pornire este mare și ușor de identificat, în timp ce butonul de resetare este îngropat în carcasă și poate fi apăsat doar cu ajutorul vârfului unui pix sau cu ceva similar.

Mio Spirit 8500 LM
Mio Spirit 8500 LM

Toate butoanele sunt poziționate spre stânga dispozitivului, așa că ele vor fi ușor de folosit de către orice șofer din România. Însă, dacă locuiești într-o țară în care se conduce pe partea stângă a drumului, precum în Marea Britanie, poate că nu îți va fi la fel de ușor să le folosești.

Portul mini USB și slotul pentru carduri microSD se găsesc ambele tot pe partea stângă a lui Mio Spirit 8500 LM.

Mio Spirit 8500 LM
Mio Spirit 8500 LM

Mio Spirit 8500 LM este alimentat de un încărcător de mașină de 2 amperi, care pare să fie solid și robust, așa că suntem destul de încrezători că este destul de bun pentru a rezista la câteva agățări forțate involuntare.

Un lucru bun la încărcător este faptul că are o mufă în unghi de 90 de grade, așa că este ușor să ascunzi firul în spatele sistemului de navigare. Din alt punct de vedere însă, sunt și două lucruri care nu ne plac la el. În primul rând, încărcătorul este fix, adică nu poți să îi scoți firul și să îl folosești pentru a conecta Mio Spirit 8500 LM la un calculator. În cel de-al doilea rând, conectorul și portul folosit pentru încărcare și transferul de date sunt de tip mini USB. Ni se pare ciudat să vedem așa ceva în ziua de astăzi, într-o lume în care până și standardul micro USB dispare destul de rapid și din ce în ce mai mulți oameni fac deja trecerea la USB Type C.

Mio Spirit 8500 LM
Mio Spirit 8500 LM

Per total, Mio Spirit 8500 LM arată foarte bine și pare să fie un dispozitiv foarte robust. Este un sistem de navigare auto GPS care se va potrivi foarte bine în orice mașină.

Reclamă

Caracteristici și navigare

Mio Spirit 8500 LM vine cu Actualizări ale hărților pe viață și cu Actualizări ale camerelor radar pe viață , ceea ce înseamnă că Mio promite să îți ofere până la patru actualizări anual, pentru toată perioada de funcționare a dispozitivului. Acest lucru este un fel de "super ofertă" având în vedere prețul hărților, cel puțin acum câțiva ani. Totuși, este și ceva ce majoritatea producătorilor de sisteme de navigare auto GPS trebuie să le ofere clienților lor, când Google și mulți alții oferă alternative gratuite chiar și pe cele mai ieftine smartphone-uri. Mio Spirit 8500 LM pe care l-am testat noi a venit cu toate hărțile Europei preinstalate. Deși ai putea să cumperi acest sistem de navigare auto GPS și să începi să îl folosești pur și simplu, îți recomandăm să îl conectezi întâi la un calculator, să instalezi software-ul MioMore Desktop și să verifici dacă nu există cumva actualizări de hărți disponibile. Noi așa am făcut și am avut plăcuta surpriză să găsim două actualizări: una pentru Europa de Vest și una pentru țările din Europa de Est.

Mio Spirit 8500 LM
Mio Spirit 8500 LM

Sistemul de navigare auto GPS Mio Spirit 8500 LM folosește un procesor puternic, pentru un astfel de dispozitiv, iar acest lucru se vede imediat. Personal, dețin un GPS mai vechi - Becker Ready 45 ICE pe care, în lipsa altor opțiuni, l-am folosit pentru a îl compara cu Mio Spirit 8500 LM. Ultimul este cu siguranță mult mai rapid decât vechiul meu prieten: Mio Spirit 8500 LM pornește în 12 secunde, în tim ce Becker Ready 45 ICE are nevoie de 26 de secunde pentru a face același lucru.

Mio Spirit 8500 LM
Mio Spirit 8500 LM

Chiar și ieșirea din modul de repaus este mult mai rapidă pe noul Mio Spirit 8500 LM. Durează doar o secundă pentru ca el să facă asta (față de aproape 5 pentru vechiul Becker).

Deși am o vedere bună, soția mea nu, așa că ea este cea mai îndreptățită să depună mărturie pentru cât de ușor de folosit este ecranul mare de pe Mio Spirit 8500 LM. Plus, faptul că este atât de mare înseamnă și că este foarte ușor să apeși pe butoane în timp ce conduci, chiar și atunci când mergi pe drumuri forestiere. 🙂

Mio Spirit 8500 LM
Mio Spirit 8500 LM

În ceea ce privește semnalul GPS, nu am întâlnit niciun fel de probleme pe Mio Spirit 8500 LM. Cu excepția cazului în care ești într-un tunel sau într-o parcare subterană, acest sistem de navigare auto este capabil să te localizeze pe hartă într-o secundă sau maxim două. Iar după aceea, în timp ce mergi, nu vei vedea întârzieri mari între ceea ce afișează Mio Spirit 8500 LM pe ecranul său și realitatea din fața ochilor tăi. Dispozitivul este destul de rapid pentru a păstra realitatea virtuală în sincron cu drumul real pe care conduci.

Mio Spirit 8500 LM
Mio Spirit 8500 LM

De asemenea, aș vrea să menționez că software-ul pe care îl primești cu Mio Spirit 8500 LM este foarte ușor de folosit. Cu doar câteva apăsări, poți să cauți locații folosind cuvinte cheie, poți să specifici adresele exacte la care vrei să ajungi, poți să planifici călătorii întregi, în detaliu și poți să alegi ce tip de rute preferi.

Mio Spirit 8500 LM
Mio Spirit 8500 LM

În final, o altă caracteristică foarte interesantă pe care Mio o oferă clienților săi este posibilitatea de a închiria hărți. Ca urmare, dacă vei merge în vacanță într-o țară din afara Europei, poți să mergi pe saitul Mio și să închiriezi harta ei pentru 3, 7 sau 30 de zile, pentru o fracțiune din costul achiziției acelei hărți.

Mio Spirit 8500 LM
Mio Spirit 8500 LM

Mio Spirit 8500 LM este un dispozitiv rapid care nu te va dezamăgi atunci când este vorba despre scopul său principal, anume acela de a te ghida în drumurile tale.

Aspecte pro și contra

Mio Spirit 8500 LM are o întreagă serie de aspecte pozitive:

  • Are un ecran foarte mare
  • Are un procesor rapid
  • Arată bine
  • Pare să fie un dispozitiv rezistent
  • Are o interfață foarte simplă și foarte ușor de folosit
  • Include hărțile tuturor țărilor din Europa
  • Oferă Actualizări ale hărților pe viață și Actualizări ale camerelor radar pe viață
  • Poți să închiriezi hărți pentru o fracțiune din costul achiziției lor

Există și câteva puncte slabe în ceea ce privește Mio Spirit 8500 LM:

  • Folosește o conexiune mini USB - cine mai face asta în ziua de astăzi?
  • Nu include un cablu convertor USB -> mini USB, pentru transferul de date în pachetul standard
  • Nu are suport Bluetooth, așa că nu vei putea să îți folosești smartphone-ul în modul hands-free
Notă produs 4/5

Verdict

Mio Spirit 8500 LM pare să fie un sistem de navigare auto GPS foarte solid, un dispozitiv care are mai mulți ași în mânecă. Ecranul său foarte mare și Actualizările hărților pe viață sunt probabil lucrurile esențiale la el. Însă hardware-ul rapid precum și interfața de utilizare extrem de ușor de folosit vor atârna și ele în balanță, atunci când te vei gândi dacă să îl cumperi sau nu. Deși Mio Spirit 8500 LM nu a fost încă lansat oficial, prețul său de pe saiturile internaționale fac din el o alegere inspirată. Credem că sistemul de navigare auto GPS Mio Spirit 8500 LM este o alegere foarte bună pentru orice șofer care vrea un dispozitiv GPS bun, care să nu facă niciun compromis în ceea ce privește calitatea, dar care poate fi găsit la un preț relativ accesibil. Din punctul meu de vedere, există două categorii de șoferi pentru care Mio Spirit 8500 LM este o alegere cu adevărat bună: ar trebui să îl iei în considerare dacă ai probleme cu vederea și ai nevoie de un ecran mare pe care poți să vezi foarte ușor sau dacă obișnuiești să călătorești mult și ai nevoie de hărți pentru multe țări din Europa. Acele Actualizări ale hărților pe viață , împreună cu Actualizările camerelor radar pe viață , își vor dovedi valoarea de nenumărate ori, inclusiv pe DN1! 🙂

Descoperă: Securitate Hardware Recenzii