Recenzie pentru Edimax BR-6478AC V2 AC1200 Gigabit dual-band Wi-Fi router

recenzie
Recenzie pentru Edimax BR-6478AC V2 AC1200 Gigabit dual-band Wi-Fi router
Rating

Edimax este o companie Taiwaneză care produce multe dispozitive pentru case inteligente, inclusiv routere wireless. Cel mai puternic router din portofoliul companiei este, pentru moment, Edimax BR-6478AC V2, un router care este orice numai scump nu. Deși are un preț accesibil, promite să ofere destul de multe lucruri, chiar dacă specificațiile sale nu sunt impresionante. Lista de caracteristici este destul de lungă pentru un router din gama sa de preț. Am folosit Edimax BR-6478AC V2 timp de o săptămână și, după mai multe măsurători și teste, suntem gata să împărtășim concluziile noastre despre acest router wireless, în acest review:

Reclamă

Despachetarea routerului wireless Edimax BR-6478AC V2 AC1200 Gigabit Dual-Band

Pachetul pentru Edimax BR-6478AC V2 arată foarte bine. Pe partea din față a cutiei poți vedea o poză cu dispozitivul, precum și o listă cu cele mai importante caracteristici.

Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless
Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless

Pe partea din spate avem informații despre toate modurile în care poate funcționa acest router precum și informații despre cum să-l configurezi. Înăuntrul cutiei vei găsi următoarele elemente: routerul, alimentatorul, un cablu de rețea, un disc cu aplicația USB Device Server, manualul și ghidul pentru instalarea rapidă în mai multe limbi, printre care și limba română, ghidul printat pentru instalarea rapidă, garanția și alte pliante.

Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless
Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless

Experiența de despachetare a acestui router este simplă și rapidă, așa cum te aștepți de la un astfel de dispozitiv. Ne-a plăcut faptul că ambalajul nu este plin doar de promisiuni pompoase de marketing ci conține și informații utile pentru utilizatorii routerului.

Hardware și specificații

Routerul wireless Edimax BR-6478AC V2 are un procesor Mediatek MT7620A la 580 MHz, 64 MO de memorie RAM și 8 MO spațiu de stocare pentru firmware.

Are două antene externe care emit semnalul wireless pe frecvențele de 2.4 și 5 GHz. Ca orice alt router modern, Edimax BR-6478AC V2 oferă suport pentru următoarele standarde de rețele wireless: 802.11ac, 802.11a, 802.11b, 802.11g și 802.11n. Lățimea de bandă maximă teoretică este de 300 Mbps pentru banda de 2.4 GHz și de 867 Mbps pentru banda de 5 GHz, însemnând un total de 1197 Mbps.

Pe partea din spate a routerului vei găsi portul pentru alimentare, portul LAN pentru conectarea routerului la provider-ul de internet, patru porturi Gigabit pentru a conecta la rețea, prin cablu, diverse dispozitive, un buton pentru Resetare și WPS și un port USB 2.0.

Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless
Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless

În ceea ce privește dimensiunile, routerul nu este foarte mare deși are două antente foarte înalte și groase. Mărimea sa este de 190,2 x 172 x 42 mm în lungime, lățime și înălțime. De asemenea, este și foarte ușor, cântărind doar 322 de grame. Are o aerisire mare pe partea din față și două mai mici pe partea din spate, ele putând fi vizionate în poza de mai jos. Acestea reprezintă un sistem de răcire eficient.

Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless
Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless

Dacă vrei să afli mai multe despre specificațiile tehnice oficiale ale acestui router, vizitează pagina producătorului: Specificații Edimax BR-6478AC V2.

Reclamă

Configurarea și utilizarea routerului wireless Edimax BR-6478AC V2 AC1200 Gigabit Dual-Band

Procesul pentru configurarea Edimax BR-6478AC V2 este destul de lung, el implicând mulți pași. Mai întâi, trebuie să configurezi modul în care funcționează acest router: router wireless, punct de acces, range extender Wi-Fi, media bridge sau WISP (wireless Internet service provider - provider de servicii internet).

Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless
Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless

După aceea spui dacă vrei să folosești expertul de configurare "iQ Setup wizard" sau vrei să configurezi manual setările routerului. Dacă alegi să folosești expertul de configurare, ești rugat să introduci în router cablul de rețea de la provider-ul de internet, să introduci detaliile necesare conectării la internet și apoi să configurezi rețelele wireless emise de router.

Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless
Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless

Aplicarea setărilor durează mai mult decât la alte routere și acest aspect este o slăbiciune a routerelor Edimax în general. Când schimbi orice setare, este nevoie de o repornire a routerului și asta face procesul de configurare mai anevoios decât atunci când lucrezi cu routerele altor producători.

Odată terminată configurarea inițială, treci la configurarea manuală a routerului. Ar trebui să setezi în detaliu cum funcționează rețelele wireless, să schimbi contul de utilizator și parola implicite, folosite pentru administrarea routerului, să activezi caracteristicile suplimentare pe care vrei să le folosești, ș.a.m.d.

După cum vezi în captura de ecran de mai jos, interfața de administrare oferită de Edimax este ceva mai spartană. Aspectul nu este o prioritate iar Edimax se concentrează doar pe a îți oferi opțiunile de configurare cât mai rapid cu putință.

Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless
Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless

În ceea ce privește suportul lingvistic, Edimax stă bine, oferind interfața de administrare în 16 limbi, printre care se găsește și limba română.

Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless
Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless

Există documentație de Ajutor disponibilă direct din interfața cu utilizatorul însă această nu este completă în ceea ce privește explicațiile oferite. Dacă ai nevoie de ajutor, cel mai bine folosești manualul de utilizare disponibil pe saitul Edimax. Acesta include foarte multe informații despre toate setările disponibile dar, din păcate, este oferit doar în limba engleză.

Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless
Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless

În ceea ce privește setările disponibile, Edimax BR-6478AC V2 oferă cam tot ce îți dorești, cu o singură excepție notabilă: nu poți seta standardul wireless folosit de cele două rețele wireless emise de router. Rețeaua wireless la 2.4 GHz este emisă folosind standardele 802.11 b+g+n iar cea la 5 GHz este emisă folosind standardele 802.11 a+n+ac. Nu poți configura cele două frecvențe să emită folosind doar un anumit standard din listă.

Din păcate, interfața de administrare folosește un limbaj destul de tehnic. Utilizatorii care nu cunosc rețelistică vor fi obligați să consulte manualul de utilizare dacă vor să înțeleagă toate setările importante. Utilizatorii mai tehnici se vor descurca cu informațiile oferite de interfață, fără a mai fi nevoie de manual.

Un alt punct slab este faptul că interfața răspunde mai greu la clicuri și la comenzi. Dacă vrei să configurezi setări mai avansate, trebuie să te înarmezi cu răbdare până se încarcă toate opțiunile pe ecran și până când sunt aplicate schimbările tale. Cum am spus și mai devreme, orice schimbare de setări necesită o repornire a routerului, proces care durează aproximativ 90 de secunde.

Un pas prin care îți recomandăm să treci este un update de firmware. Pe parcursul testelor noastre, am actualizat firmware-ul la versiunea cea mai nouă disponibilă la momentul respectiv: 1.09. Din fericire, Edimax face o treabă bună în a lansa în mod regulat actualizări de firmware care rezolvă probleme și îmbunătățesc performanța routerelor lor.

După ce am configurat totul așa cum ne-am dorit, am început să conectăm dispozitivele din rețeaua noastră: PC-uri desktop, laptopuri, tablete, console, smartphone-uri și imprimante wireless. Nu am avut probleme în conectarea lor și nici în a partaja conținut prin rețea.

Totuși, am observat câteva aspecte practice pe care dorim să le împărtășim:

  • Edimax BR-6478AC V2 nu oferă un sistem pentru montarea routerului pe pereți
  • Acest router este un magnet pentru amprente și pentru praf, din cauza suprafeței sale lucioase
  • Edimax BR-6478AC V2 nu se încălzește prea tare, chiar și după perioade mai îndelungate de utilizare, ceea ce este foarte bine
  • Nu are un buton pentru oprirea luminilor emise și nici o setare software pentru asta
  • Există un LED pentru ambele rețele wireless care ar trebui să ofere informații despre statusul rețelei. Din păcate nu este clar dacă merg ambele rețele sau doar una, atunci când te uiți la el. Celelalte LED-uri disponibile indică statusul alimentării cu curent, al conexiunii la internet și al portului USB.
Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless
Edimax BR-6478AC V2, AC1200, Gigabit, dual-band, Wi-Fi, router, review, wireless

Mergi la pagina a doua a acestei recenzii pentru a afla detalii despre performanțele oferite de acest router.

Descoperă: Smarthome Recenzii Rețelistică Wireless