TP-LINK Archer C7 este un router wireless care a fost lansat acum mai bine de un an și este un model care și-a construit o reputație solidă pe piață. De aceea am dorit să testăm acest model, chiar dacă nu mai poate fi considerat nou în nicio privință. Acum îl găsiți în magazine la un preț de aproximativ 400 de lei, ceea ce reprezintă o ofertă foarte bună. Noi am testat TP-LINK Archer C7 timp de două săptămâni, am realizat multe măsurători și acum suntem gata să vă spunem ce-am aflat despre el, în acest review:
Despachetarea routerului TP-LINK Archer C7 AC1750 Wireless Dual Band Gigabit
Archer C7 vine într-o cutie verde, pe a cărei față se găsește o poză cu routerul și câteva dintre specificațiile sale cele mai importante.
Pe partea din spate veți găsi specificații mai detaliate, precum și o poză cu porturile disponibile pe acest router, alături de o comparație cu alte modele produse de TP-LINK.
Când deschideți cutia, veți găsi următoarele elemente: routerul wireless TP-LINK Archer C7, 3 antene detașabile, unitatea de alimentare, un disc cu resurse, un cablu de rețea Ethernet, ghidul pentru instalarea rapidă, garanția și alte pliante.
După cum vedeți, experiența de despachetare este destul de standard, ceea nu reprezintă o surpriză, dacă ne gândim că vorbim despre un router care costă ceva mai puțin de 100 de Euro.
Hardware și specificații
TP-LINK Archer C7 are un procesor cu un singur nucleu Qualcomm Atheros QCA9558, la frecvența de 720 MHz, 128 MO de memorie RAM și 16 MO spațiu de stocare. Oferă suport pentru toate standardele moderne de rețea, inclusiv 802.11ac, ceea ce înseamnă că acest router ne oferă două benzi pentru wireless: una la frecvența de 2.4 GHz și una la frecvența de 5 GHz. Lățimea de banđă teoretică maximă este de 450 Mbps pentru rețeaua la 2.4 GHz și de 1300 Mbps pentru cea la 5 GHz, însemnând un total de 1.75 Gbps. Un aspect care nu este tocmai evident, este faptul că acest router are 6 antene: 3 antene externe pentru rețeaua wireless la 5 GHz și 3 antene interne pentru cea la 2.4 GHz. Le puteți vedea în diagrama de mai jos.
Pe partea din spate a routerului se găsește un buton pentru WPS, 5 porturi Ethernet (unul este pentru conexiunea la internet), două porturi USB 2.0, LED-uri care indică activitatea porturilor USB, un comutator pentru pornirea sau oprirea rețelei wireless, un buton pentru pornirea sau oprirea routerului și mufa de alimentare.
Dacă doriți să aflați toate specificațiile oficiale ale acestui router, citiți această pagină: Specificații Tehnice TP-LINK Archer C7.
Configurarea și utilizarea routerului TP-LINK Archer C7
Am menționat mai devreme că TP-LINK Archer C7 nu este un router nou. Ar trebui să nu surprindă pe nimeni că interfața cu utilizatorul oferită de TP-LINK pentru acest model este mai de școală veche, mai ales atunci când este comparată cu cea oferită pe TP-LINK Archer C9, de exemplu.
Din fericire, expertul pentru configurarea rapidă este ușor de folosit, dacă știi limba engleză, și funcționează în orice navigator web.
Atunci când îl pornești, te întreabă ce tip de conexiune la internet ai. Mai jos puteți vedea toate tipurile de conexiuni cu care lucrează. Puteți vedea că TP-LINK Archer C7 este compatibil și cu conexiunea PPPoE folosită de RDS.
Odată conectat la internet, puteți configura cele două rețele wireless oferite de router. Puteți porni doar o bandă din cele două disponibile ori ambele benzi.
Odată configurate rețelele wireless, trebuie să reporniți routerul. Acesta este unul dintre neajunsurile routerului TP-LINK Archer C7: de fiecare dată când schimbați o setare importantă de sistem, cum ar fi modul în care funcționează rețeaua wireless, routerul trebuie să repornească pentru a aplica schimbările dorite. Asta este frustrant mai ales la prima configurare detaliată a routerului, imediat ce a fost cumpărat și este configurat. De asemenea, procedura de repornire durează ceva timp.
După prima repornire, puteți folosi rețeaua dar nu ar trebui să vă opriți aici. În primul rând, trebuie să schimbați contul de utilizator și parola folosite în mod implicit pentru administrarea routerului. Valorile implicite sunt admin/admin și oricine se conectează la rețea vă poate "sparge" routerul și schimba setările.
Din păcate, interfața cu utilizatorul este disponibilă doar în engleză și nu va fi ușor accesibilă celor care nu cunosc această limbă. Ea este împărțită în trei zone:
- Pe partea din stânga este o coloană cu setările routerului organizate pe grupuri
- Când faci clic pe un grup din stânga, setările disponibile în acel grup sunt afișate în zona din mijloc a ecranului
- Pe partea din dreapta este o coloană care explică setările afișate în zona din mijlocul ecranului. Această coloană oferă documentația de Ajutor a produsului.
Limbajul folosit de TP-LINK este destul de tehnic, iar utilizatorii care nu știu prea multe despre rețelistică vor avea ceva probleme de înțelegere a setărilor și opțiunilor disponibile. Din fericire, documentația de Ajutor este destul de bine realizată și, dacă știți limba engleză, vă va fi de foarte mare ajutor.
Un alt aspect ușor neplăcut este faptul că setările avansate sunt greu de înțeles dacă nu ai un minim de cunoștințe tehnice, ceea ce face ca acest router să fie mai greu de configurat în detaliu decât altele.
Un aspect pozitiv pe care l-am apreciat pe parcursul configurării acestui router, este faptul că interfața de utilizare se încarcă aproape instant și răspunde foarte rapid la comenzi.
Când am testat TP-LINK Archer C7, am folosit cel mai nou firmware disponibil la momentul respectiv: versiunea 3.14.3 Build 150427 Rel.36706n. Nu am avut probleme de performanță pe parcursul testelor noastre dar am avut câteva probleme de stabilitate, cu rețeaua wireless la 5 GHz. Odată sau de două ori pe săptămână, aceasta nu mai emitea semnal și trebuia repornit routerul pentru ca rețeaua să fie disponibilă din nou.
Exceptând această problemă, am fost mulțumiți de viteza rețelei și de cum au funcționat facilități precum partajarea de fișiere în rețea ori streaming-ul media. Dar, mai multe despre performanțele reale ale acestui router, în secțiunile următoare ale acestui review.
Să vorbim puțin și despre aspectele practice ale utilizării TP-LINK Archer C7: unii dintre voi vor fi mulțumiți să afle că acest router poate fi montat pe pereți, datorită găurilor care se găsesc pe spatele routerului. Această caracteristică nu este disponibilă pe modelele TP-LINK Archer C8 și Archer C9.
De asemenea, suprafața acestui router este foarte lucioasă, aceasta fiind un magnet pentru amprente și praf. Va trebui să curățați routerul destul de des, dacă vreți să-l păstrați curat.
Un aspect minor care s-ar putea să nu fie pe placul unor utilizatori este faptul că nu există un buton pentru a opri LED-urile care indică starea de funcționare a acestui router. În funcție de cum poziționați acest router, acest aspect poate deveni relativ enervant, mai ales noaptea.
În ansamblu, routerul TP-LINK Archer C7 oferă o experiență de utilizare pozitivă. Deși are câteva neajunsuri, acestea sunt compensate de prețul său accesibil cât și de aspectele pozitive ale acestui router.