Experiența de utilizare a camerei de pe TP-LINK Neffos C5 Max
Din păcate, experiența de utilizare a camerei de pe TP-LINK Neffos C5 Max reprezintă cel mai important punct slab al acestui dispozitiv. În primul rând, aplicația Camera este una foarte simplă, cu opțiuni de bază care oferă o experiență ușor învechită. Aceasta include câteva filtre și moduri de fotografiere, precum și opțiuni de bază de editare a fotografiilor, dar nu se compară cu ceea ce oferă alte smartphone-uri lansate în ultimul an.
Calitatea fotografiilor este cel mult medie iar pozele realizate cu acest telefon tind să fie neclare și cu un nivel de contrast redus. De asemenea, în zilele cu soare puțin, dar mai ales pe timpul serii ori al nopții, culorile sunt foarte palide și spălăcite. De asemenea, se poate observa un nivel de zgomot destul de mare, în fotografiile realizate în condiții cu puțină lumină. Camera frontală pentru selfie-uri are o performanță și mai slabă decât cea principală și va trebui să muncești mult pentru a-ți face un selfie de calitate. Pentru o mai bună perspectivă a calității experienței foto, oferită de cele două camere de pe TP-LINK Neffos C5 Max, derulează prin galeria de mai jos. Selfie-urile incluse sunt realizate cu camera frontală.
Când se înregistrează clipuri video, camera dorsală nu are facilități de stabilizare a imaginii și asta se observă foarte ușor în înregistrările făcute. De asemenea, în unele clipuri am observat un bug ciudat care face ca intervalul dinamic al culorilor să se schimbe dramatic atunci când telefonul este mișcat pentru a filma un cadru dintr-o parte în alta. Înregistrarea de mai jos demonstrează această problemă foarte bine:
O altă problemă este faptul că obiectele care se mișcă tind să piardă focalizarea camerei pentru a o recupera câteva secunde mai târziu. Iată un clip care ne arată această problemă:
Nu suntem mulțumiți de experiența foto și video oferită de TP-LINK Neffos C5 Max. Are multe bug-uri și probleme iar alte telefoane din aceași gamă de preț sunt capabile să ne ofere o experiență mai bună.
Android 5.1 Lollipop și aplicațiile preinstalate
Din păcate, TP-LINK Neffos C5 Max vine cu Android 5.1 Lollipop instalat - o distribuție învechită la ora actuală. Cel mai probabil, acest telefon nu va primi niciodată Android versiunea 6 sau 7. Dar există și un aspect pozitiv: acest smartphone vine cu puțin bloatware preinstalat. Aplicațiile oferite de producător pe acest telefon nu sunt multe la număr și majoritatea sunt utile, deși unele nu oferă altceva decât facilități de bază. Pe dispozitivul nostru de test, am găsit următoarele aplicații instalate, alături de cele standard incluse în Android:
- Compass - utilă dacă vrei să știi unde se află punctele cardinale.
- Flashlight - o aplicație de lanternă simplă și eficientă.
- FM Radio - cu ajutorul căștilor incluse în pachet, această aplicație te ajută să asculți posturi de radio FM.
- Gallery - o clonă simplă de Google Photos care-ți arată pozele de pe telefon, cu care poți face și editări de bază ale fotografiilor.
- Mirror - este utilă atunci când ai nevoie de o oglindă.
- Music - o aplicație simplă care redă muzica stocată pe telefon
- Feedback - o aplicație prin care poți oferi feedback companiei TP-LINK despre smartphone-ul tău. De asemenea, o poți folosi pentru a raporta probleme și a atașa jurnale de sistem.
- Photo Editor - un editor simplu de fotografii, cu care-ți poți înfrumuseța pozele.
- Sound Record - o aplicație pentru realizarea de înregistrări audio.
- System Update - cu această aplicație verifici dacă există actualizări pentru telefonul tău și le poți instala atunci când sunt disponibile.
- System Management - utilă atunci când vrei să administrezi resursele de sistem, aplicațiile instalate și aflate în execuție, bateria ș.a.m.d. Din păcate, această aplicație are multe recenzii negative în Magazinul Play, de la utilizatori frustrați de bug-urile sale.
- Video player - un player video simplu cu care poți reda clipurile video înregistrate pe smartphone-ul tău.
- Themes - o colecție de teme plătite și gratuite, cu care-ți poți personaliza aspectul telefonului.
Un alt aspect important pe care vrem să-l menționăm este faptul că TP-LINK a lăsat interfața de utilizare a Android aproape neschimbată, cu o singură excepție importantă: a eliminat sertarul de aplicații, ceea ce înseamnă că îți poți accesa aplicațiile instalate doar dacă derulezi printre ecranele disponibile.
Ne place faptul că TP-LINK nu a inclus mult bloatware pe acest smartphone dar, ar fi fost mult mai bine dacă Neffos C5 Max venea cu Android 6 Marshmallow preinstalat, în loc de vechiul Android 5.1 Lollipop.
Performanțe în testele sintetice
Pentru a avea niște numere care să suștină impresiile noastre și a îl putea compara cu alte telefoane în ceea ce privește performanța, am folosit câteva teste sintetice (aplicații de tip benchmark).
Primul test a fost Vellamo Multicore care măsoară performanța unui smartphone atunci când se execută mai multe sarcini în paralel, folosind toate nucleele procesorului. TP-LINK Neffos C5 Max a obținut un scor bun de 1554 de puncte, care-l poziționează aproape de LG Nexus 5 și ASUS ZenFone Max.
Apoi, am verificat ce performanțe oferă acest smartphone când este folosit doar un nucleu al procesorului, cu testul Vellamo Metal. Sunt multe aplicații în Magazinul Play care încă nu sunt capabile să folosească mai mult de un nucleu al procesorului și de aceea, acest test, este important. TP-LINK Neffos C5 Max a avut un scor de 1062 de puncte care-l poziționează, din nou, între LG Nexus 5 și ASUS ZenFone Max.
Am trecut la testele de gaming deoarece multe persoane se joacă pe smartphone-urile lor. Pentru a măsura performanțele în jocuri, am folosit testele Manhattan și T-Rex, oferite de aplicația GFXBench GL Benchmark. De obicei, luăm în considerare doar versiunile 1080p Offscreen ale acestor teste pentru că sunt executate folosind aceeași rezoluție pe toate dispozitivele, indiferent de rezoluția lor nativă. Această abordare ne permite să comparăm rezultatele obținute între telefoanele pe care le testăm. În testul Manhattan Offscreen TP-LINK Neffos C5 Max a fost capabil să randeze doar 158,5 de cadre, acesta fiind un scor foarte mic.
În testul T-Rex Offscreen, smartphone-ul Neffos C5 Max a obținut un alt rezultat slab și a randat un total de 673,9 cadre. Rezultatele din GFXBench GL Benchmark ne arată acest telefon nu este o alegere bună pentru amatorii de jocuri pe telefon.
Am trecut la următoarea categorie de teste și am evaluat cum se comportă acest telefon atunci când navigăm pe internet. Am folosit din nou aplicația Vellamo și am executat testele pentru Browser. Acestea măsoară performanțele telefonului atunci când trebuie să randeze saituri care folosesc HTML5 și CSS3. TP-LINK Neffos C5 Max a obținut 2663 de puncte în Google Chome, un scor bun care-l plasează între LG Nexus 5 și ASUS ZenFone Max.
TP-LINK Neffos C5 Max oferă conexiuni de date 4G LTE și am vrut să vedem cât de rapide pot fi acestea, într-o zonă cu acoperire foarte bună din partea Vodafone România. În captura de ecran de mai jos poți vedea rezultatele obținute cu SpeedTest. Deși unele dintre ele sunt de-a dreptul grozave, acestea au avut o variație foarte ridicată între scorurile minime și maxime. De exemplu, viteza de descărcare a datelor a fost între 42,08 Mbps și 126,38 Mbps. Am observat variații în aceeași zonă și la alte telefoane dar niciodată atât de mari și dramatice. Din fericire, viteza pentru încărcarea datelor a rămas destul de constantă și apropiată de cea maximă obținută de noi în aceeași zonă - 50 Mbps.
La final, am evaluat bateria, folosind gama de teste Work battery life din aplicația PCMark. Bateria ne-a ținut 8 ore și 23 de minute, acesta fiind un rezultat foarte bun. Acesta ne confirmă faptul că bateria nu va avea probleme în a oferi o autonomie de cel puțin o zi, în condiții de utilizare normală.
Testele noastre au arătat că TP-LINK Neffos C5 Max este un telefon mediu în ceea ce privește performanțele oferite și, cu siguranță, nu este o alegere bună pentru pasionații de jocuri. Dar, multe persoane care vor un telefon la un preț accesibil, nu obișnuiesc să se joace intens pe smartphone iar performanțele oferite de acest telefon le vor fi de ajuns.
Aspecte pro și contra
Iată atuurile telefonului TP-LINK Neffos C5 Max:
- Are un preț accesibil
- Vizibilitatea ecranului atunci când este utilizat afară, în lumina soarelui, este mai bună decât te-ai aștepta
- Are foarte puțin bloatware
- Este un smartphone Dual SIM care are un slot microSD separat de cele pentru SIM-uri
- Autonomia este foarte bună pentru zona sa de preț
Există și câteva aspecte negative importante:
- Camera este sub nivelul altor telefoane cu un preț similar
- Vine cu Android 5.1 Lollipop instalat, în loc de Android 6 Marshmallow
- Nu este o alegere bună pentru pasionații de jocuri pe smartphone
- Aplicațiile incluse de TP-LINK sunt "de bază" și ai opțiuni mai bune în Magazinul Play
Verdict
TP-LINK Neffos C5 Max este un smartphone decent, cu specificații rezonabile și hardware bun pentru sarcinile de bază executate, de obicei, pe un telefon. Are câteva aspecte pozitive importante, cum ar fi vizibilitatea ecranului atunci când folosești telefonul afară, cantitatea redusă de bloatware instalat și faptul că poți folosi două SIM-uri simultan cu un card microSD, ceea ce nu vezi foarte des la telefoanele Dual SIM. Dar, este și un dispozitiv plictisitor, cu software învechit, care nu iese în evidență cu nimic cu adevărat special. Este un telefon la un preț rezonabil, care face ce te aștepți de la un smartphone, cu un nivel de performanță decent și… atât!