Review ASUS 4G-AC68U: Caracteristicile generoase oferă o bună experiență?

recenzie
Review ASUS 4G-AC68U: Caracteristicile generoase oferă o bună experiență?
Rating

ASUS are în portofoliu un router wireless care combină conexiunile mobile la internet cu tradiționalele conexiuni de tip broadband, cu ajutorul unei cartele SIM de la un operator de telefonie mobilă. Este un model numit ASUS 4G-AC68U și are o listă impresionantă de caracteristici, care îl fac să fie un model foarte interesant. Echipa noastră a fost prima din lume care a testat acest model. Dacă vrei să afli ce are de oferit acest router wireless, citește această recenzie:

Reclamă

ASUS 4G-AC68U AC1900: Pentru cine este o alegere bună?

ASUS 4G-AC68U este o alegere bună pentru următoarele tipuri de utilizatori:

  • Persoanele care vor viteze de descărcare foarte bune pe WiFi și au o conexiune la internet de tip broadband
  • Proprietarii de afaceri mici care au nevoie de unelte precum Free WiFi Splash page și Captive portal, ce le permite să ofere WiFi gratuit oaspeților lor, care le promovează saitul afacerii ori pagina de social media
  • Utilizatorii care au acces la internet doar prin telefonia mobilă și au nevoie de o rețea WiFi, ce are ca sursă o conexiune mobilă

Pro și contra

Routerul wireless ASUS 4G-AC68U are următoarele atuuri:

  • Viteză foarte mare de descărcare a datelor pe WiFi, atunci când folosești o conexiune la internet de tip broadband
  • Include unelte foarte utile afacerilor mici, precum WiFi Captive Portal și un mod Dual-WAN ce poate utiliza o conexiune mobilă 4G sau 3G împreună cu o conexiune internet de tip broadband
  • Este capabil să atingă vitezele maxime posibile în zona ta de acoperire atunci când folosește o rețea 4G sau 3G
  • Are unelte excelente de securitate, control parental și alte facilități avansate
  • Oferă o bună putere a semnalului wireless și o acoperire de top, atunci când folosește conexiuni la internet de tip broadband
  • Oferă conexiuni Ethernet de 1 Gbps

Există și neajunsuri de luat în considerare:

  • Dacă folosești o conexiune mobilă în modul Dual-WAN, performanța pe rețeaua wireless suferă destul de mult
  • Configurarea unei conexiuni mobile la internet implică multe setări de făcut
  • Acest router are nevoie de mult timp să pornească
  • Viteza de upload pe wireless este mai mică decât media altor routere AC1900
Notă produs 3/5

Verdict

ASUS 4G-AC68U este un router wireless care arată impecabil când te uiți la caracteristicile sale tehnice oficiale. Pare a fi o alegere foarte bună pentru utilizatorii care au nevoie și de conexiuni mobile la internet. Dar, ASUS 4G-AC68U funcționează foarte bine atunci când ai la dispoziție o conexiune la internet de tip broadband. Oferă performanțe de invidiat pe ambele benzi wireless (2,4 GHz și 5 GHz). Când introduci o cartelă SIM și folosești și o conexiune mobilă la internet, calitatea experienței de utilizare scade. ASUS are nevoie să investească timp în îmbunătățiri de firmware, pentru a oferi conexiuni Dual-WAN de foarte bună calitate, care mixează internetul mobil cu cel prin cablu. Din fericire, am discutat cu ASUS îdespre problemele identificate în acest review și ne-au promis că le vor lua în considerare pentru a realiza noi actualizări de firmware, care ridică nivelul de calitate al experienței Dual-WAN.

Despachetarea routerului wireless

Routerul ASUS 4G-AC68U AC1900 vine într-o cutie neagră de carton, cu un design clasic dispozitivelor de rețelistică ASUS. Pe partea frontală avem o poză mare cu dispozitivul, precum și o listă cu cele mai importante caracteristici.

ASUS 4G-AC68U
ASUS 4G-AC68U

Atunci când îl despachetezi, găsești următoarele elemente: routerul cu două antene atașate (acestea nu pot fi demontate), două antene separate, alimentarea, un cablu Ethernet, garanția și ghidul pentru instalarea rapidă.

ASUS 4G-AC68U
ASUS 4G-AC68U

Experiența de despachetare a unui router ASUS 4G-AC68U este rapidă și eficientă. Cutia în care vine conține toate accesoriile de care ai nevoie pentru a configura și utiliza acest router.

Caracteristici hardware și design

ASUS 4G-AC68U are un procesor cu două nuclee Broadcom BCM4709A0 la frecvența de 1 GHz, 256 MO de RAM și 128 MO spațiu de stocare pentru firmware. Oferă suport pentru toate standardele moderne de rețelistică, inclusiv 802.11ac Wave 2 și transferuri 3x3 MU-MIMO. Lățimea de bandă maximă teoretică este de 600 Mbps pentru frecvența de 2,4 GHz și de 1300 Mbps pentru cea de 5 GHz, însumând totalul necesar pentru ca acest router să intre în categoria AC1900.

O caracteristică unică la ASUS 4G-AC68U este faptul că vine cu două antene detașabile care pot fi folosite pentru conexiuni LTE. Dacă introduci o cartelă micro SIM de la un operator de telefonie mobilă, o poți folosi pentru a da internet într-o casă. Routerul poate folosi conexiuni mobile 3G, 4G și LTE, oferind o lățime de bandă maximă teoretică de 300 Mbps pentru acestea.

ASUS 4G-AC68U
ASUS 4G-AC68U

Routerul are în total de patru antene externe și una internă. Cele două antene din mijloc și cea internă nu sunt detașabile, ele fiind rezervate pentru a emite semnalul WiFi pentru casa ta sau sediul afacerii tale.

ASUS 4G-AC68U
ASUS 4G-AC68U

ASUS 4G-AC68U poate utiliza următoarele tipuri de conexiuni la internet: mobile, IP automat, IP static, PPPOE, PPTP și L2TP.

Pe partea din spate a routerului vei găsi următoarele: butonul pentru pornire și oprire, mufa pentru alimentare, un port USB 3.0, un port Gigabit Ethernet pentru conexiunea la internet și patru porturi Gigabit Ethernet pentru dispozitivele și calculatoarele din rețea.

ASUS 4G-AC68U
ASUS 4G-AC68U

Pe spatele routerului ASUS 4G-AC68U este un capac pe care-l poți deschide. Acolo găsești portul pentru cartela micro SIM. Introdu cartela și poți conecta routerul la operatorul tău de telefonie mobilă.

ASUS 4G-AC68U
ASUS 4G-AC68U

Pe partea dreaptă sunt două butoane: unul pentru pornirea și oprirea funcției WPS, iar altul pentru pornirea și oprirea semnalului WiFi.

În ceea ce privește mărimea, ASUS 4G-AC68U are 247 x 76 x 168 mm în lungime x lățime x înălțime. El cântărește 795 de grame. Dacă vrei să afli caracteristicile oficiale ale acestui produs, mergi la această pagină: Specificații ASUS 4G-AC68U.

Reclamă

Configurarea și utilizarea routerului Linksys EA7500 Max-Stream AC1900

Expertul pentru configurarea routerului ASUS 4G-AC68U este scurt și ușor de folosit. Mai întâi te roagă să schimbi numele de utilizator și parola pentru administrarea routerului, ceea ce este o precauție de securitate foarte bună. După aceea, acesta detectează tipul conexiunii tale la internet și îți cere detaliile de conectare. Apoi, poți configura numele și parola rețelelor wireless emise pe cele două benzi.

ASUS 4G-AC68U
ASUS 4G-AC68U

Când se termină expertul de configurare, se afișează un sumar al setărilor tale și poți încărca interfața de administrare.

ASUS 4G-AC68U
ASUS 4G-AC68U

Interfața de utilizare este aceeași ca pe celelalte routere ASUS. Arată bine și este excelent organizată. Nu vei avea probleme în a găsi ceea ce cauți. Considerăm un aspect foarte pozitiv faptul că ASUS a tradus interfața de administrare în 19 limbi, printre care se numără și limba română.

ASUS 4G-AC68U
ASUS 4G-AC68U

Un alt aspect pozitiv este faptul că documentația de ajutor este facil de accesat. Dacă nu înțelegi o setare, mută cursorul mouse-ului pe este ea și, dacă vezi un semn al întrebării afișat, dă clic. Se încarcă imediat un câmp cu o explicație a setării respective. De asemenea, ai documentație de tip FAQ în mai multe secțiuni cu setări.

ASUS 4G-AC68U
ASUS 4G-AC68U

Am conectat routerul ASUS 4G-AC68U la două tipuri de conexiuni la internet:

  • O conexiune PPPOE de la Digi, cu o viteză de 1 Gbps pentru descărcarea datelor și de 500 Mbps pentru încărcarea lor
  • O conexiune mobilă folosind o cartelă micro SIM. Am conectat routerul la trei operatori de telefonie mobilă, utilizând trei cartele micro SIM diferite: Vodafone, Orange și Telekom.

Am folosit routerul pe rând, astfel: doar cu conexiunea PPPOE la internet, doar cu o conexiune mobilă și cu ambele tipuri de conexiuni active, folosind serviciul Dual WAN. Am aflat că, pentru ca routerul ASUS 4G-AC68U să se conecteze la operatorul tău de telefonie mobilă, trebuie să ai cartela micro SIM activată mai întâi pe un telefon și apoi să o folosești în router. De asemenea, trebuie să cunoști setările de APN, pentru a-l conecta la internet, deoarece setările implicite oferite de ASUS 4G-AC68U nu sunt întotdeauna cele mai noi. Când reușești să-l conectezi la o rețea mobilă, ar trebui să vezi o stare ca în captura de ecran de mai jos.

ASUS 4G-AC68U
ASUS 4G-AC68U

Un aspect pe care nu-l vei aprecia este timpul necesar pornirii acestui router. Când schimbi o setare importantă, ASUS 4G-AC68U trebuie să repornească pentru a o activa. Procesul poate dura până la cinci minute și asta poate fi foarte frustrant, mai ales când ai de schimbat multe setări.

După ce am configurat routerul, am început să ne conectăm dispozitivele și calculatoarele la rețea. Am utilizat un total de 12 dispozitive în rețea: desktop-uri, laptop-uri, tablete, smartphone-uri, o consolă Xbox One, o imprimantă wireless, două prize inteligente și un bec inteligent. Le poți vedea în lista de mai jos.

ASUS 4G-AC68U
ASUS 4G-AC68U

Când am folosit doar conexiunea la internet prin PPPoE, ASUS 4G-AC68U s-a comportat admirabil. Ne-am bucurat de o acoperire wireless foarte bună, viteze excelente și un semnal puternic. Când am activat funcția Dual WAN și am introdus o conexiune mobilă, experiența de utilizare a început să sufere. Consumul de resurse hardware de pe ASUS 4G-AC68U a crescut și routerul a început să sufere de scăderi aleatoare de performanță. Puterea semnalului scădea dramatic pentru câteva secunde, pentru ca apoi să-și revină, unele dispozitive wireless primeau brusc o viteză mult mai redusă, pentru ca să-și revină câteva minute mai târziu, etc. Când am încercat să activăm facilități de securitate precum cele oferite de modulul AiProtection, performanța generală a scăzut și mai mult, iar conectivitatea wireless a devenit problematică. Asta ne face să credem că hardware-ul de pe ASUS 4G-AC68U nu este suficient de puternic pentru a face față atunci când activezi toate facilitățile din firmware, sau firmware-ul are nevoie de niște îmbunătățiri de calitate, atunci când folosești conexiuni mobile în modul Dual WAN.

ASUS 4G-AC68U
ASUS 4G-AC68U

Din punct de vedere hardware, ASUS 4G-AC68U este foarte capabil să ofere o acoperire wireless excelentă. Dacă-l folosești împreună cu o conexiune broadband la internet, primești o experientă de utilizare de foarte bună calitate. Dar, atunci când activezi funcția Dual WAN împreună cu o conexiune mobilă, calitatea experienței începe să scadă.

Dacă vrei să afli mai multe despre acest router și ce viteze oferă, dar și ce caracteristici suplimentare include, mergi la următoarea pagină a acestui review.

Descoperă: Smarthome Hardware Recenzii Rețelistică Wireless