Review ASUS Lyra Mini: Performanțe foarte bune pe banda de 2.4 GHz

recenzie
Review ASUS Lyra Mini: Performanțe foarte bune pe banda de 2.4 GHz
Rating

Performanța wireless

Mai întâi hai să ne uităm la apartamentul în care am realizat testele și cum este aranjat. Poți vedea că stația principală ASUS Lyra Mini a fost amplasată în sufragerie. Când folosim un router wireless, puterea semnalului este mai slabă în bucătărie și în balconul mediu. Pentru a îmbunătăți acoperirea rețelei, am pus a doua stație Lyra Mini în dormitorul mare și a treia la intrarea în bucătărie, pentru a îmbunătăți acoperirea și în acea cameră.

ASUS Lyra Mini
ASUS Lyra Mini

Testele noastre au fost realizate pe o conexiune rapidă de internet de la RDS - Digi Net Fiberlink 1000. Viteza maximă pentru încărcarea datelor (upload) este de 500 Mbps. Am folosit un laptop HP Spectre 13 pentru măsurătorile noastre. Am decis să comparăm ASUS Lyra Mini cu TP-Link Deco M5 (un sistem competitor, de tip mesh WiFi) și ASUS RT-AC1200G+ (un router wireless AC1200 excelent, de la aceeași companie).

Reclamă

Am început prin a evalua rețeaua wireless la 2,4 GHz și am măsurat puterea semnalului în fiecare cameră, folosind aplicația NetSpot Pro. Am observat faptul că ASUS Lyra Mini a avut o performanță medie la acest capitol. Ne așteptam la mai puțină variație a puterii semnalului între camere.

ASUS Lyra Mini
ASUS Lyra Mini

Apoi, am folosit SpeedTest pentru a vedea cât de rapidă este conexiunea la internet pe frecvența wireless de 2.4 GHz. ASUS Lyra Mini a avut performanțe foarte bune în toate camerele și una incredibil de bună în camera unde era amplasată stația principală.

ASUS Lyra Mini
ASUS Lyra Mini

Atunci când ne-am uitat la viteza de upload (încărcare) cu SpeedTest, același trend a fost observat.

ASUS Lyra Mini
ASUS Lyra Mini

Apoi, am folosit PassMark Performance test pentru a transfera date între două calculatoare conectate la rețea, folosind frecvența wireless de 2.4 GHz. Și de această dată, ASUS Lyra Mini a avut viteze foarte bune în toate camerele.

ASUS Lyra Mini
ASUS Lyra Mini

Viteza de încărcare a datelor a fost și ea excelentă în toate camerele.

ASUS Lyra Mini
ASUS Lyra Mini

Atunci când folosești frecvența wireless de 2.4 GHz, ASUS Lyra Mini impresionează prin viteza oferită.

Am analizat apoi frecvența wireless de 5 GHz. Ne-am uitat mai întâi la evoluția semnalului wireless în fiecare cameră. Acesta a fost mai degrabă dezamăgitoare.

ASUS Lyra Mini
ASUS Lyra Mini

După aceea, am folosit SpeedTest pentru a vedea cât de rapidă este conexiunea la internet atunci când folosim banda de 5 GHz. Pentru a vedea potențialul maxim oferit ASUS Lyra Mini, am folosit singura placă de rețea wireless PCI-Express cu suport pentru transferuri 4x4 MU-MIMO. Pe această placă, viteaza maximă atinsă a fost de 461,20 Mbps pentru descărcarea datelor și 401,43 Mbps pentru încărcarea lor. Este un rezultat bun dar nu cel mai bun pe care l-am văzut de la un sistem mesh WiFi. Alte sisteme pot depăși 500 Mbps pentru viteza de descărcare a datelor.

ASUS Lyra Mini
ASUS Lyra Mini

Am măsurat apoi viteza cu SpeedTest, în fiecare cameră din apartament, folosind laptopul nostru obișnuit. Viteza de descărcare a datelor a fost foarte bună doar în camera unde aveam stația principală. În restul camerelor, ASUS Lyra Mini a fost mai slab decât competiția.

ASUS Lyra Mini
ASUS Lyra Mini

Atunci când am măsurat viteza de încărcare, același trend a fost observat.

ASUS Lyra Mini
ASUS Lyra Mini

Pentru ultimele măsurători pe frecvența wireless de 5 GHz, am folosit PassMark Performance test pentru a transfera date prin rețea. Viteza de descărcare oferită de ASUS Lyra Mini a fost excelentă doar în camera unde era amplasată stația principală.

ASUS Lyra Mini
ASUS Lyra Mini

La fel s-a întâmplat și cu viteza de încărcare a datelor.

ASUS Lyra Mini
ASUS Lyra Mini

Atunci când folosești rețeaua wireless pe frecvența de 5 GHz, ASUS Lyra Mini oferă performanțe sub așteptări.

Performanța pentru rețelele cu fir

Pentru a testa calitatea rețelei prin cablu, am folosit un PC echipat cu un procesor AMD Ryzen 5 1600 la frecvența de 3,20 GHz, 16 GO de memorie RAM și un SSD foarte rapid Samsung 850 Pro de 512 GO, plus un Lenovo Ideacentre 610s mini PC.

Reclamă

Am măsurat mai întâi viteza conexiunii la internet printr-un cablu Ethernet de 1 Gbps, folosind SpeedTest. ASUS Lyra Mini ne-a oferit viteze mai bune decât TP-Link Deco M5. Măsurătorile le-am făcut pe PC-ul conectat la stația principală.

ASUS Lyra Mini
ASUS Lyra Mini

După aceea, am realizat un transfer prin rețea, între cele două calculatoare, fiecare conectate printr-un cablu Ethernet, la o stație ASUS Lyra Mini diferită. Din moment ce stațiile Lyra Mini erau conectate între ele fără cabluri, transferul a fost mediat printr-o conexiune WiFi. Am folosit PassMark Performance test pentru a măsurat viteza obținută. Așa cum se vede mai jos, aceasta nu a fost tocmai impresionantă.

ASUS Lyra Mini
ASUS Lyra Mini

Te poți bucura de conexiuni Ethernet de 1 Gbps, prin stația centrală ASUS Lyra Mini. Pe celelalte ai conexiuni mai lente, exceptând situația în care conectezi toate stațiile cu cabluri Ethernet.

Caracteristici suplimentare

ASUS Lyra Mini oferă câteva caracteristici suplimentare utile:

  • AiProtection - ASUS Lyra Mini blochează în mod automat saiturile malițioase. De asemenea, primești și un sistem de prevenire a intruziunilor de pe internet. Din păcate, nu există evaluarea vulnerabilităților din rețea și protecția împotriva lor, așa cum există pe routerele wireless ASUS.
  • Family Members - îți permite să creezi un program pentru accesul la internet precum și filtre pentru conținutul nepotrivit copiilor, pe toate dispozitivele pe care aceștia le folosesc. Părinții vor aprecia foarte mult acest modul. Ni se pare ciudat faptul că această caracteristică este disponibilă doar în aplicația mobilă, nu și în interfața web de administrare.
  • Guest network - poți activa o rețea wireless pentru oaspeții care vin în vizită. Din aplicația mobilă poți configura doar limite de timp pentru oaspeți.
  • Traffic Manager (Adapting QoS) - un serviciu prietenos pentru regulile pe care vrei să le aplici pentru prioritizarea unui anumit tip de trafic în rețea. De exemplu, dacă ești pasionat de jocuri online, poți seta o prioritate ridicată pentru traficul realizat de jocuri.
  • VPN Server - facilitatea aceasta poate fi pornită doar din interfața web de administrare. ASUS Lyra Mini poate folosi protocoalele PPTP și OpenVPN.
  • Network Tools - unelte de depanare care te ajută să-ți rezolvi problemele pe care le poți întâmpina cu rețeaua. Pot fi accesate doar din interfața web de administrare.
  • Amazon Alexa - dacă folosești Alexa, îi poți vorbi pentru a controla ASUS Lyra Mini, folosind comenzi vocale în limba engleză.
ASUS Lyra Mini
ASUS Lyra Mini

ASUS Lyra Mini oferă ce ai nevoie pentru o rețea sigură în casa ta. De asemenea, este un sistem mesh WiFi integrat cu Amazon Alexa, pentru control prin comenzi vocale.

Care este părerea ta despre ASUS Lyra Mini?

Acum știi părerea noastră despre sistemul mesh WiFi ASUS Lyra Mini, pentru întreaga casă. De asemenea, știi și ce performanțe a oferit în testele noastre. Înainte de a închide această recenzie, spune-ne ce părere ai, într-un comentariu. Dacă ai deja acest sistem mesh WiFi, tu ce experiență de utilizare ai avut până acum?

Descoperă: Smarthome Recenzii Rețelistică Wireless