Huawei este una dintre cele mai inovatoare companii de tehnologie din lume, deși s-a lovit de o problemă politică ce pare să fie insurmontabilă. I-a fost blocat accesul la serviciile Google, așa că nu mai poate să folosească Google Mobile Services pe niciunul din smartphone-urile sale noi. Este păcat având în vedere cât de bune s-au dovedit a fi smartphone-urile Huawei în ultimii ani. În acest review, evaluăm ultimul smartphone flagship cu Android de la Huawei: P40 Pro. Este unul dintre cele mai bune și mai frumoase smartphone-uri cu Android pe care le-am testat, oferind printre cele mai performante componente și camere disponibile pe piață. Vrei să știi mai multe despre Huawei P40 Pro, punctele sale forte și slăbiciunile sale? Dacă da, citește acest review:
Huawei P40 Pro: Pentru cine este o alegere potrivită?
Huawei P40 Pro este o alegere excelentă pentru aceia care:
- Vor un smartphone premium frumos
- Își doresc unul dintre smartphone-urile cu cele mai bune camere
- Vor performanță și o baterie excelentă
- Nu depind de utilizarea serviciilor și aplicațiilor Google
Pro și contra
Avem multe lucruri bune de spus despre Huawei P40 Pro:
- Design și culori frumoase
- Ecran pe toată partea frontală
- Rezistență la praf și apă (certificare IP68)
- Hardware puternic ce face față cu brio oricărei aplicații sau joc
- Ecran OLED cu rezoluție mare și rată de reîmprospătare rapidă
- Super camere cu optică Leica, zoom 5x și performanțe excelente în orice condiții de iluminare
- Cameră frontală cu focus automat ce realizează selfie-uri excelente
- Deblocare facială 3D ce funcționează și în întuneric
- Suport pentru standardul de rețea Wi-Fi 6
- Suport pentru conexiuni de date mobile 5G
- Transferuri de date prin cablu rapide, datorită portului USB 3.1 Type-C
- Încărcare wireless
Sunt și aspecte negative semnificative:
- Huawei P40 Pro este restricționat de Google. Acest lucru înseamnă că nu poți folosi aplicațiile dezvoltate de Google (Play Store, Google Drive, Google Docs, Photos etc.), dar nici aplicații din terțe părți care se bazează pe Google Mobile Services, cum ar fi Uber
- Suportă doar carduri de memorie NM SD
- Prețul său pare prea mare având în vedere că îi lipsesc serviciile Google
Verdict
Huawei P40 Pro este unul dintre cele mai bune smartphone-uri cu Android pe care le-am testat. Are un design superb, hardware puternic și camere excelente. Nu este doar un dispozitiv high-end, ci și unul dintre cele mai bune pe care le poți cumpăra dacă ești pasionat de fotografie. Din punct de vedere al designului, calității construcției și hardware-ului, Huawei P40 Pro are tot ce ți-ai putea dori de la un smartphone premium. Totuși, acesta vine și cu unul dintre cele mai urâte handicapuri pe care le-ar fi putut avea: este blocat de Google! Este o barieră uriașă în decizia de achiziție a unui Huawei P40 Pro pentru oricine depinde de serviciile și aplicațiile Google.
Despachetarea lui Huawei P40 Pro
Huawei P40 Pro este un smartphone de top, așa că ambalajul său arată ca cel al unui dispozitiv premium. Totuși, este destul de minimalist: o cutie albă care îți prezintă doar câteva detalii precum numele smartphone-ului și faptul că a fost creat împreună cu Leica.
În cutie găsești smartphone-ul Huawei P40 Pro, încărcătorul, un cablu USB Type-C, o pereche de căști USB Type-C, o husă de protecție transparentă (inclusă doar în unele țări), o agrafă de scos suportul de cartelă SIM, ghidul de pornire rapidă și documentele de garanție.
Ne-a făcut plăcere despachetarea telefonului Huawei P40 Pro și faptul că include o husă de protecție. Totuși, dacă lipsește ceva din cutie, acel lucru este un adaptor audio USB Type-C la 3,5 mm.
Design și calitatea construcției
Huawei P40 Pro este disponibil în cinci versiuni de culoare: Silver Frost, Blush Gold, Deep Sea Blue, Ice White și Black. Toate edițiile de culoare arată superb în fotografii. Modelul pe care l-am avut noi în teste este Silver Frost. În cuvinte mai puțin pretențioase, acest model are o culoare gri mat. Credem că arată foarte bine, iar finisajul mat ajută și la a ascunde inevitabilele urme de amprente și degete.
Ceva ce este nou la designul carcasei telefonului este ceea ce Huawei numește Overflow Display. P40 Pro îl folosește: ecranul acoperă întreaga parte frontală a telefonului și este curbat pe toate marginile, nu doar în stânga și dreapta. Banda de metal ce înconjoară ecranul este puțin ridicată la colțuri, având un fel de efect de "val". Nu doar că arată bine, ci s-ar putea și să facă smartphone-ul mai rezistent în colțuri la lovituri și căderi.
Pe spate, Huawei P40 Pro este simplu și minimalist. Singurul lucru care îți atrage atenția în marea de sticlă gri mată este sectorul mare al camerelor. Huawei a ales să folosească un design tradițional pentru cele patru camere de pe spate. Ele se află toate într-o formă rectangulară care, în opinia noastră, arată mai elegant decât sistemele de camere rotunde. La fel ca orice alt smartphone cu optică avansată, secțiunea de camere de pe P40 Pro este mai groasă decât restul corpului telefonului. Cu alte cuvinte, dacă nu folosești o husă de protecție, Huawei P40 Pro se clatină atunci când îl așezi cu fața în sus pe o suprafață.
În partea din față, ecranul are o gaură eliptică în colțul din stânga sus, acolo unde se află camerele de selfie și de adâncime. Când am văzut pentru prima oară această tăietură în ecran, nu ne-a plăcut. Totuși, după câteva zile de utilizare a telefonului, ne-am obișnuit cu ea și nu ne-a mai deranjat așa de mult. Acest lucru se datorează probabil și faptului că beneficiile ni s-au părut mai importante: camera selfie are 32 de megapixeli și focus automat, iar camera de adâncime te lasă să utilizezi deblocarea facială chiar și pe întuneric.
Huawei P40 Pro nu are un difuzor pentru ureche, ci produce sunete prin vibrații în zona superioară a ecranului. Acest lucru înseamnă că nu este necesară încă o gaură în suprafața ecranului și permite ecranului să acopere toată suprafața, de la o margine la alta.
Ai un singur difuzor pe P40 Pro, așa că nu există stereo. El se află pe marginea de jos a smartphone-ului, împreună cu portul USB 3.1 Type-C, un microfon și suportul SIM.
Butonul de pornire și cele de volum se găsesc în zona obișnuită din partea superioară a marginii drepte a smartphone-ului. Mulțumită lățimii destul de înguste a ecranului, butoanele fizice sunt ușor de apăsat dacă nu ai degete foarte scurte.
Pe marginea de sus a lui Huawei P40 Pro se află transmițătorul în infraroșu și un alt microfon utilizat pentru înregistrarea de video, dar și pentru anularea zgomotelor în convorbiri.
Huawei P40 Pro deține o certificare IP 68. IP vine de la Ingress Protection (Protecție Pătrundere) și clasifică dispozitivele electronice conform nivelului de protecție pe care îl au împotriva prafului, apei și a altor accidente ce le pot provoca defecțiuni. Cifra 6 din certificarea IP68 deținută de P40 Pro se traduce în protecție totală împotriva prafului, iar cifra 8 înseamnă că smartphone-ul poate să reziste fără a se defecta chiar dacă este scufundat în apă adâncă de până la 1,5 metri, pentru maxim 30 de minute.
Din punct de vedere al designului și al frumuseții, Huawei P40 Pro arată uimitor. Este un exemplu extraordinar de tehnologie ce atrage privirea din prima clipa. Culoarea gri mat a modelului pe care l-am testat noi este super, forma rectangulară a sistemului de camere principale este elegantă, iar ecranul de la un capăt la altul este splendid. Nu sunt multe smartphone-uri high-end care să poată concura cu Huawei P40 Pro la subiectul esteticii și suntem siguri că Afrodita, zeița frumuseții, ar aprecia și ea acest smartphone. 🙂
Caracteristici și specificații hardware
Hardware-ul din Huawei P40 Pro este unul de top de la un cap la altul. Pentru început, are un procesor octa-core Huawei Kirin 990 5G, două nuclee Cortex-A76 la 2,86 GHz, două nuclee Cortex-A76 la 2,36 GHz și patru nuclee Cortex-A55 la o frecvență de 1,95 GHz. Suplimentar, puterea grafică este oferită de un cip Mali-G76 cu nici mai mult, nici mai puțin de șaisprezece nuclee. Pentru a oferi o experiență fotografică extraordinară, P40 Pro include și un NPU dual-core (Neural Processing Unit), ce îi dă capacitatea de a identifica subiectul fotografiilor și de a ajusta automat setările pentru camere.
Cât privește memoria și stocarea, Huawei P40 Pro este foarte generos: 8 GO de RAM și 256 GO de spațiu de stocare flash intern. Dacă ai nevoie de și mai mult spațiu de stocare, P40 Pro îți dă posibilitatea de a adăuga un card NM SD cu o capacitate maximă de 256 GO. În cazul în care te întrebi ce înseamnă NM, este un acronim pentru Nano Memory, un tip de card SD dezvoltat de Huawei, care este la fel de mic ca o cartelă nano-SIM și intră în locul lui special din spatele suportului SIM, pe partea opusă a cartelei SIM. Cardul NM SD este vândut separat de către Huawei.
Ecranul folosește un panou OLED cu o rată de reîmprospătare impresionantă pentru un smartphone: 90 Hz. Are o rezoluție de 2640 x 1200 pixeli, o lungime a diagonalei de 6,58 inci și o densitate a pixelilor de aproximativ 441 Pixeli Per Inci (ppi).
Una peste alta, cele mai impresionante lucruri la Huawei P40 Pro sunt camerele sale. Pe spate, Huawei P40 Pro are un sistem cvadruplu de camere cu optică Leica, fiecare dintre ele având specificații de top: cameră 50 MP Ultra Vision (unghi larg, diafragmă f/1.9, OIS), cameră 40 MP (unghi ultra-larg, diafragmă f/1.8), cameră telefoto SuperSensing 12 MP (diafragmă f/3.4, OIS) și cameră de adâncime 3D. Sistemul de camere are autofocus, OIS (Stabilizare Optică a Imaginii) și AIS (Stabilizare prin Inteligență Artificială), zoom optic 5x (fără pierderi de calitate), bliț cu leduri, suport pentru fotografie panoramică și HDR.
În partea frontală, în tăietura de pe ecran, P40 Pro include un sistem dual de camere: cameră selfie de 32 MP (diafragmă f/2.2) și o cameră de adâncime ce este folosită și pentru deblocare facială prin infraroșu.
Huawei P40 Pro suportă noul standard de rețea Wi-Fi 6, 2 x 2 MIMO și poate să atingă viteze teoretice de descărcare și încărcare de până la 2,4 Gbps, dacă folosești un router Wi-Fi 6.
Referitor la conexiunile wireless de proximitate, P40 Pro vine cu Bluetooth 5.1 precum și cu NFC. De asemenea, include mai mulți senzori utili ce suportă recunoașterea facială prin infraroșu, amprentare optică, accelerometru, giroscop, busolă și un transmițător infraroșu. Pentru conexiunea prin cablu, Huawei P40 Pro are un port USB 3.1 Type-C, dar cablul inclus în cutie este USB 2.0, așa că trebuie să îți cumperi un cablu USB 3.1 separat dacă vrei să beneficiezi de cele mai rapide viteze de transfer posibile. De asemenea, pe telefon nu există un jack audio de 3,5 mm, așa că poți folosi doar căști cu USB Type-C.
Huawei P40 Pro folosește o baterie nedetașabilă Li-Po de 4200 mAh și oferă suport pentru încărcare wireless. Din punct de vedere al dimensiunilor și greutății, P40 Pro este mare, dar nu cântărește prea mult: 158.2 x 72.6 x 9 mm și 209 grame.
Pentru toate specificațiile acestui smartphone, vizitează această pagină: Specificații Huawei P40 Pro.
Dacă vrei să afli mai multe despre acest smartphone și experiența oferită de camerele sale, despre software și aplicații, precum și cât de rapid s-a dovedit a fi Huawei P40 Pro în benchmark-uri, citește a doua pagină a acestui review.