Piața căștilor wireless este una aglomerată, în special în segmentul mai accesibil ca preț, dar OnePlus își propune să iasă în evidență cu noile sale Nord Buds 3 Pro. Aceste căști reprezintă cea mai recentă încercare OnePlus de a capta atenția consumatorilor care au un buget mai puțin generos. Cu anulare activă a zgomotului de fundal, comenzi personalizabile, autonomie decentă și un design elegant, Nord Buds 3 Pro bifează multe aspecte pozitive, cel puțin pe hârtie. Însă, în lumea dispozitivelor audio, specificațiile hardware spun doar jumătate din poveste. De aceea, în această recenzie, analizez experiența mea cu OnePlus Nord Buds 3 Pro, de la despachetare la utilizarea zilnică, examinând cum se comportă în viața de zi cu zi. Să vedem dacă aceste căști reușesc să-și țină promisiunile:
OnePlus Nord Buds 3 Pro: Pentru cine sunt o alegere potrivită?
Aceste căști sunt o alegere excelentă pentru:
- Cei care caută o pereche de căști la un preț rezonabil
- Utilizatorii de Android, care vor să beneficieze de asociere rapidă
- Persoanele care nu vorbesc mult la telefon în timp ce merg pe străzi aglomerate
Pro și contra
După părerea mea, acestea sunt principalele avantaje ale OnePlus Nord Buds 3 Pro:
- Design și culori plăcute
- Calitate audio bună, cu un sunet natural
- Confortabile de purtat
- Preț rezonabil
- Conectivitate Dual Bluetooth
Cât despre dezavantaje:
- Calitatea apelurilor nu este grozavă atunci când mergi în medii urbane aglomerate
- Nu pot folosi codecuri audio de înaltă fidelitate
Verdict
OnePlus Nord Buds 3 Pro sunt o alegere bună pentru utilizatorii atenți la buget, care caută căști wireless. Acestea se potrivesc confortabil, oferă o anulare activă eficientă a zgomotului de fundal și o calitate a sunetului decentă pentru utilizarea zilnică. Excelează în domenii precum asocierea rapidă și comenzile personalizabile dar sunt deficitare în ceea ce privește performanța microfonului, în special atunci când sunt folosite în medii zgomotoase. Lipsa compatibilității pentru codecurile audio de înaltă rezoluție poate dezamăgi utilizatorii audiofili, dar ascultătorii ocazionali vor găsi calitatea sunetului satisfăcătoare, mai ales după modificarea setărilor egalizatorului. În ciuda limitărilor lor, căștile OnePlus Nord Buds 3 Pro oferă un raport bun calitate-preț, echilibrând prețul accesibil cu caracteristici practice care satisfac nevoile majorității utilizatorilor.
Despachetarea căștilor wireless OnePlus Nord Buds 3 Pro
OnePlus Nord Buds 3 Pro sosesc într-o cutie de carton negru, cu logoul companiei și numele produsului pe partea din față. Ambalajul este simplu și urmează standardul folosit de majoritatea producătorilor pentru acest tip de dispozitiv.
Atunci când deschizi cutia, ai următoarele elemente: carcasa de încărcare, care are o pereche de căști OnePlus Nord Buds 3 Pro în interior, un mic cablu de încărcare USB tip C, două perechi de pavilioane de silicon pentru urechi, ghidul de utilizare și certificatul de garanție, precum și un abțibild emoji Nord. Există în total trei perechi de pavilioane de silicon pentru urechi: mici, medii (montate pe căști în timpul fabricării) și mari.
Experiența de despachetare oferită de OnePlus Nord Buds 3 Pro este simplă. În interiorul ambalajului, ai toate accesoriile la care te-ai aștepta de la o pereche de căști. Însă, înainte de a începe să le folosești, este o idee bună să parcurgi rapid manualul de utilizare, să înveți ce aplicație să instalezi pentru a le configura și să descoperi cum le setezi în modul de împerechere Bluetooth.
Design și specificații hardware
Căștile OnePlus Nord Buds 3 Pro sunt disponibile în două opțiuni de culori frumoase: Soft Jade (jad) și Starry Black (negru). Carcasa de încărcare compactă măsoară 6,660 x 5,124 x 2,483 cm și cântărește doar 38,2 grame. Acest design ultra-portabil asigură că această carcasă se potrivește confortabil în orice buzunar, facilitând transportul căștilor oriunde te-ai duce.
Am testat versiunea de culoare Soft Jade, care are un design înstelat pe carcasa de încărcare, la fel ca și cea neagră. După cum poți vedea, marca OnePlus este imprimată pe carcasa de încărcare; sub aceasta, ai indicatorul de stare.
În partea de jos a carcasei de încărcare, găsești portul USB de tip C pentru încărcarea carcasei și butonul Function (Funcție), care poate fi folosit pentru a seta căștile în modul de asociere Bluetooth sau pentru a le reseta la setările din fabrică.
La deschiderea carcasei, veți găsi micile căști așezate în interior. Fiecare cască măsoară 2,99 x 2,03 x 2,38 cm și cântărește doar 4,4 grame. Capetele care coboară pe ureche dispun de o suprafață sensibilă la apăsare, răspunzând la gesturi precum apăsări simple, duble și triple.
OnePlus Nord Buds 3 Pro dispun de conectivitate Bluetooth 5.4 și beneficiază de serviciul Google Fast Pair, care le permite utilizatorilor de Android să descopere și să asocieze rapid dispozitivele Bluetooth din apropiere. O altă caracteristică interesantă este că aceste căști oferă conexiuni pentru două dispozitive, ceea ce îți permite să răspunzi la un apel pe smartphone și apoi să te întorci la difuzarea unui film de pe Netflix pe tabletă.
Compania se laudă că aceste căști oferă anulare activă hibridă a zgomotului de fundal, pentru o bună experiență audio. Fiecare cască are un driver dinamic de 12,4 mm, înveliș din titan pentru un sunet mai bun și un nou algoritm de îmbunătățire BassWave 2.0. Din păcate, OnePlus Nord Buds 3 Pro acceptă doar coduri audio AAC și SBC, lipsind compatibilitatea pentru codecuri audio de calitate superioară, precum LHDC, LDAC sau aptX.
Fiecare cască are trei microfoane: două analogice și un microfon digital. Acestea ar trebui să dispună de un algoritm Clear Call (Apel curat), ce captează cu acuratețe vocile și blochează vântul și tot felul de zgomote.
Căștile în sine au o clasificare IP55 pentru rezistență la transpirație și apă. Însă acest grad de rezistență nu se extinde și la carcasa de încărcare.
OnePlus Nord Buds 3 Pro oferă o autonomie rezonabilă a bateriei. Fiecare cască are o baterie de 58 mAh, ceea ce-ți oferă aproximativ 12 ore de redare la un volum de 50%, cu anularea activă a zgomotului de fundal (ANC) dezactivată. Carcasa de încărcare adaugă încă 440 mAh, ridicând timpul total de ascultare la 44 de ore. Dacă activezi ANC cu modul Transparency (Transparență), obții în jur de 5,5 ore pentru fiecare cască, iar carcasa prelungește această perioadă la un total de 20 de ore. Este suficient pentru majoritatea cazurilor de utilizare zilnică, dar cei ce folosesc foarte mult căștile ar putea avea nevoie să le încarce mai des, mai ales atunci când optează pentru anularea completă a zgomotului de fundal.
Încărcarea este rapidă. Durează o oră pentru a încărca aceste căști complet. Dacă te grăbești, o încărcare de 10 minute îți va oferi aproximativ 11 ore de redare fără ANC. Acest lucru este util atunci când uiți să încarci căștile și trebuie să intri într-un apel în doar câteva minute.
Specificațiile hardware ale OnePlus Nord Buds 3 Pro sunt decente, dar nu spectaculoase. Este de așteptat de la o pereche de căști cu un preț accesibil. Pentru specificații detaliate și mai multe numere, accesează pagina oficială OnePlus Nord Buds 3 Pro a acestui produs.
Experiența de utilizare a căștilor OnePlus Nord Buds 3 Pro
Căștile OnePlus Nord Buds 3 Pro fac o primă impresie bună cu asocierea lor rapidă, datorită Google Fast Pair. Indiferent dacă ai un telefon OnePlus sau nu, conectarea acestor căști este floare la ureche - sunt detectate aproape instantaneu. Însă, în funcție de smartphone-ul tău, este posibil să fie nevoie să folosești o aplicație diferită pentru a le controla. Proprietarii de dispozitive OnePlus trebuie să folosească aplicația Wireless Earphones preinstalată pe smartphone-urile și pe tabletele lor, iar ceilalți utilizatori de Android sau de iPhone trebuie să instaleze aplicația HeyMelody.
Am testat OnePlus Nord Buds 3 Pro cu un telefon de la o altă marcă, așa că am folosit aplicația HeyMelody pentru a le administra. Una dintre caracteristicile sale utile este verificarea automată a firmware-ului. Imediat, a fost disponibilă o actualizare care a îmbunătățit stabilitatea căștilor. Este o idee bună să instalezi această actualizare și pe cele viitoare, pentru ca Nord Buds 3 Pro să funcționeze fără probleme.
Atunci când începi să folosești OnePlus Nord Buds 3 Pro, aplicația HeyMelody te ghidează printr-un tutorial rapid despre gesturi. Ce este amuzant: comenzile tactile nu sunt activate în mod implicit. Trebuie să intri în secțiunea Earbud controls (Comenzi pentru căști) a aplicației pentru a le activa și a le configura așa cum vrei tu. Poate părea ciudat, dar este o mișcare inteligentă. Dacă nu vrei ca atingerile accidentale să-ți afecteze apelurile sau muzica, vei aprecia că sunt dezactivate de la început. Pentru ceilalți, este vorba doar de o activare simplă și rapidă.
Aplicația HeyMelody este simplă și ușor de folosit. În fila Device (Dispozitiv), poți vedea câtă baterie mai ai în fiecare cască, plus în carcasă, poți să activezi Noise control (Controlul zgomotului) și să-i personalizezi funcționarea, precum și să activezi și să configurezi egalizatorul de sunet.
Gamerii pe mobil vor aprecia disponibilitatea unui Game mode (Mod de joc), care ar trebui să facă o treabă mai bună la sincronizarea audio și video în jocuri, reducând astfel lagul și oferind o experiență mai bună. Funcția Dual connection (Conexiune dublă) poate fi, de asemenea, activată sau dezactivată și poți alege cele două dispozitive pe care vrei să le conectezi la căști.
HeyMelody oferă, de asemenea, un Earbud fit test (Test de potrivire a căștilor) pentru a te ajuta să găsești cele mai bune vârfuri pentru urechile tale. Nu este vorba doar despre confort - este esențial pentru a profita la maximum de anularea zgomotului de fundal și pentru a asigura o potrivire perfectă. Vorbind despre anularea zgomotului, aceasta funcționează bine, chiar și pe străzile aglomerate din oraș, cu trafic. Dar ar trebui să treci la modul Transparency (Transparență) atunci când ești în oraș. Acesta lasă să intre unele zgomote exterioare, ceea ce este esențial dacă vrei să fii conștient de mediul înconjurător și să eviți potențialele pericole.
Performanța microfonului de pe OnePlus Nord Buds 3 Pro este mixtă. Calitatea apelurilor este bună în medii liniștite, deși vocea ta nu va suna la fel de natural ca în cazul unor căști premium. Însă o plimbare pe străzile orașului poate face ca lucrurile să degenereze. Vocea ta va suferi din cauza algoritmilor agresivi de reducere a zgomotului, cu variații și distorsiuni ciudate, care l-ar putea face pe interlocutorul tău să se întrebe ce se întâmplă. O problemă specifică pe care am observat-o a fost dificultatea de a reda sunetele oclusive (precum „p” și „b”) atunci când te deplasezi în exterior. Microfoanele au dificultăți în a le capta clar.
Zgomotul de fundal poate fi un alt punct slab. Interlocutorul tău va auzi fiecare mașină care trece și uneori va avea probleme în a te înțelege. Situația se înrăutățește dacă ești suficient de curajos încât să răspunzi la un apel într-un metrou aglomerat sau într-un tramvai zgomotos. În astfel de medii, zgomotul îți poate copleși vocea, transformând conversația într-o ghicitoare.
Când vine vorba de muzică și de filme, OnePlus Nord Buds 3 Pro oferă o calitate audio echilibrată. Obții voci clare și un bas decent, dar pentru o experiență mai bună, ar trebui să încerci să ajustezi Sound Master EQ pentru a fi pe gustul tău. Aceste căști nu pot utiliza codecuri audio de înaltă rezoluție, iar audiofilii nu vor fi mulțumiți de calitatea generală a sunetului. Totuși, dacă dezactivezi funcția BassWave, te poți bucura de un sunet natural și plăcut. Nu este un sunet de top, dar este suficient de bun pentru majoritatea persoanelor care caută căști wireless la un preț rezonabil.
Una dintre caracteristicile deosebite ale căștilor OnePlus Nord Buds 3 Pro este cât de confortabile sunt. Aceste căști sunt ușoare și compacte, ceea ce permite ore întregi de purtare fără niciun disconfort. Le-am folosit în timpul unor plimbări lungi, muncii la birou și într-o sesiune de jogging. Rămân fixate bine, având rareori nevoie de ajustări. Anularea activă a zgomotului de fundal este un alt avantaj. Este suficient de eficientă pentru a te ajuta să te concentrezi asupra sarcinilor tale sau asupra muzicii. De exemplu, ascult adesea melodii discrete și relaxante în timp ce scriu articole precum acesta. Nord Buds 3 Pro au făcut o treabă bună la filtrarea zgomotului de fundal nedorit, ceea ce mi-a permis să mă concentrez asupra muncii mele.
Deși nu am efectuat teste detaliate privind autonomia bateriei, experiența mea de zi cu zi a fost apropiată de promisiunile făcute de OnePlus. Nord Buds 3 Pro au rezistat la fel de mult ca în descriere, iar viteza de încărcare a fost pe măsura promisiunilor companiei. Însă această valoare poate varia în funcție de tiparele de utilizare și de setările tale. Acest lucru este valabil mai ales dacă nu optezi pentru modul ANC Transparency și folosești opțiunea de anulare completă a zgomotului de fundal.
OnePlus Nord Buds 3 Pro este un set capabil de căști wireless, care oferă un raport bun calitate-preț. Sunt confortabil de purtat și includ o anulare activă fiabilă a zgomotului de fundal, o autonomie decentă a bateriei și încărcare rapidă.
Ce părere ai despre OnePlus Nord Buds 3 Pro?
Acum că ai citit despre experiența mea de utilizare cu OnePlus Nord Buds 3 Pro, inclusiv punctele sale forte și slabe, sunt curios să aflu ce crezi despre acest produs. Îți plac designul, caracteristicile și performanțele sale? Te gândești să-l cumperi sau ai alege un alt produs similar? Spune-mi părerea ta în comentarii, folosind opțiunile de mai jos.