Review ViewSonic VP3481a: Monitor ultra-wide pentru creatori de conținut

recenzie
Review ViewSonic VP3481a: Monitor ultra-wide pentru creatori de conținut
Rating

Vrei un ecran ultra-wide, de 34", curbat, cu rezoluție 4K? Ai nevoie ca acesta să aibă culori precise și să fie pre-calibrat de către producător? Îți dorești un monitor, care să fie ușor de reglat cu ajutorul tuturor colorimetrelor și spectrometrelor standard? Ce zici de un monitor cu o mulțime de porturi și opțiuni de conectivitate? Dacă ești în căutarea tuturor acestor caracteristici, dar nu-ți permiți să plătești un preț exorbitant, ar trebui să iei în considerare modelul ViewSonic VP3481a. Citește această recenzie pentru a afla de ce:

Reclamă

ViewSonic VP3481a: Pentru cine este o alegere potrivită?

Monitorul ViewSonic VP3481a este o alegere bună pentru:

  • Creatorii de conținut, care au nevoie de o reproducere precisă a culorilor
  • Cei care lucrează cu mai multe aplicații simultan
  • Utilizatorii care folosesc o placă video AMD Radeon

Pro și contra

ViewSonic VP3481a are multe puncte forte:

Vezi prețul:
  • Mult spațiu pe ecran pentru persoanele care vor un maxim de productivitate
  • Multe opțiuni de reglare pentru un monitor curbat ultra-wide
  • Acoperire a gamei de culori Pantone și excelentă pentru creatorii de conținut
  • Opțiuni de conectivitate și o selecție generoasă de porturi

Există și câteva dezavantaje de luat în considerare:

  • Ocupă mult spațiu pe biroul tău
  • Meniul OSD (On-Screen Display) este dificil de navigat
Notă produs 4/5

Verdict

ViewSonic VP3481a este un monitor curbat 4K ultra-wide cu un panou VA util atât creatorilor de conținut digital ce au nevoie de o acuratețe excelentă a culorilor, cât și utilizatorilor de afaceri ce-și doresc să maximizeze productivitatea. Datorită mărimii sale, acesta pare intimidant, iar unii îl pot considera prea mare pentru birourile lor. Totuși, este un monitor solid, cu specificații excelente și multe caracteristici utile. Deși s-ar putea să nu fie pentru toată lumea, publicul căruia îi este destinat îl va considera probabil interesant.

Despachetarea monitorului ViewSonic VP3481a

Monitorul ViewSonic VP3481a este ambalat într-o cutie mare din carton obișnuit, gros, de culoare maro. Ambalajul își protejează bine conținutul, chiar și atunci când este refolosit de mai multe ori, cum a fost cel pe care l-am primit la testare. Cutia era într-o stare proastă, deoarece monitorul a fost prezentat la mai multe evenimente și demonstrații tehnice. Lăsând la o parte acest detaliu, cutia folosită pentru acest monitor este mare și grea și recomand două persoane pentru a-i scoate conținutul. Ca să-ți faci o idee, pachetul are 96,5 x 52,5 x 37 cm și cântărește 17,2 kilograme.

Ambalajul lui ViewSonic VP3481a

Ambalajul lui ViewSonic VP3481a

Deschide cutia cu grijă și scoate totul. Înăuntru, găsești următoarele elemente: monitorul propriu-zis, suportul acestuia, un cablu DisplayPort (v1.2), un cablu HDMI (v2.0), un cablu USB 3.1 Gen 1 Type-C, un cablu USB 3.0, cablul de alimentare pentru monitor, ghidul de pornire rapidă și un raport de calibrare a culorilor în procesul de fabricație.

Elementele din cutie

Elementele din cutie

Deși poți instala monitorul de unul singur, recomand două persoane pentru a-l monta. VP3481a este mare și greu. Este mult mai ușor dacă ai ajutor pentru a-l alinia și a-l introduce în cârligele superioare ale fantelor de montare pe suport. De asemenea, vei fi bucuros să afli că îl poți monta pe un perete, deoarece este compatibil VESA.

Reclamă

Experiența de despachetare este lentă și trebuie să fii atent, din cauza dimensiunilor mari ale lui ViewSonic VP3481a. Însă procesul nu este complicat, iar ghidul de configurare rapidă oferă informațiile de care ai nevoie pentru a instala și folosi monitorul.

Design și specificații hardware

ViewSonic VP3481a este un monitor wide, cu o diagonală de 34", un panou VA curbat, cu un raport de contrast de 3000:1, o luminozitate de 310 cd/m2 și un timp de răspuns de 5 ms. Dimensiunile sale sunt de 809 x 480,46~539,23 x 24,3 mm în lățime x înălțime x adâncime, cu suportul inclus. Este și relativ greu, deoarece cântărește 11,2 kg cu suportul inclus. După cum poți vedea în fotografiile mele, ecranul are un design simplu, fără nici un fel de ornamente. Dacă ar fi să-l descriu într-un singur cuvânt, aș spune că este funcțional. În loc să încerce să impresioneze, ViewSonic VP3481a își propune doar să-și facă treaba cât mai eficient și mai discret posibil. Îmi place această abordare.

ViewSonic VP3481a

ViewSonic VP3481a

Panoul este Pantone Validated, o certificare utilă pentru profesioniștii care lucrează cu culori și care necesită o precizie excelentă a culorilor și opțiuni de calibrare. ViewSonic VP3481a oferă, de asemenea, o acoperire de 100% a culorilor sRGB și compatibilitate HDR10.

Monitorul are un raport de aspect ultra-wide 21:9, o rată de refresh maximă de 100 Hz, o rezoluție maximă de 3440 x 1440 pixeli și compatibilitate cu AMD FreeSync. ViewSonic VP3481a este pre-calibrat din fabricație, dar pune la dispoziția utilizatorilor și instrumente simple de ajustare a culorilor, în funcție de nevoile lor, prin intermediul software-ului Colobration. Compania mai spune că acest model are un Delta E<2, o valoare standard care cuantifică diferențele dintre două culori de pe ecran. Este de dorit o Delta E cât mai aproape de zero, în special pentru creatorii de conținut vizual.

Utilizarea software-ului Colobration este simplă

Utilizarea software-ului Colobration este simplă

Ecranul are un strat anti-reflexie, pentru protecție, ceea ce-l face ideal pentru utilizarea în toate mediile office. Poți să-i reglezi înălțimea pe o distanță de 130 mm, să-l rotești până la 120 de grade și să-l înclini înainte sau înapoi între -6 și 21 de grade.

Poți regla înălțimea, îl poți roti sau înclina

Poți regla înălțimea, îl poți roti sau înclina

Conectivitatea lui ViewSonic VP3481a este bună. Dispui de două porturi HDMI 2.0, un DisplayPort, un port USB Type C, un port USB upstream, două porturi USB 3.2. Gen 1 și un port Ethernet. Monitorul are, de asemenea, două difuzoare de 5 wați, și un sistem de blocare Kensington.

Toate porturile se află în spate

Toate porturile se află în spate

Acestea sunt cele mai importante specificații ale lui ViewSonic VP3481a. Este destul de clar că acest monitor se adresează unui public de nișă și nu este gândit pentru toată lumea.

Reclamă

Dacă vrei toate informațiile tehnice oferite de producătorul acestui model, vizitează această pagină: ViewSonic VP3481a.

Experiența de utilizare a monitorului ViewSonic VP3481a

ViewSonic VP3481a se adresează unui public cu nevoi specifice. Formatul mare, ultra-wide, de 34", îl face atractiv pentru cei axați pe productivitate. Este excelent atunci când lucrezi cu mai multe ferestre de aplicații și vrei să le așezi una lângă alta folosind Aspecte de fixare. Este ușor să copiezi și să lipești date dintr-un document în altul, să navighezi pe internet și să-ți verifici e-mailul, fiecare în ferestre separate, cu mult spațiu disponibil.

ViewSonic VP3481a este excelent când ai nevoie de multe aplicații pe ecran

ViewSonic VP3481a este excelent când ai nevoie de multe aplicații pe ecran

Rezoluția sa 4K, validarea Pantone și alte specificații tehnice, legate de calitatea imaginii, fac ca ViewSonic VP3481a să fie ideal pentru creatorii de conținut: fotografi, editori video, artiști digitali, arhitecți etc. Însă, dacă ești un utilizator ocazional, care vrea să vadă filme pe calculator, panoul său VA curbat nu-l face o alegere excelentă. Datorită compatibilității FreeSync și a ratei de refresh de 100 Hz a monitorului, jocurile sunt, de asemenea, posibile, chiar și în 4K, mai ales dacă ai o placă video AMD Radeon, precum modelul Radeon RX 7900 XTX, pe care l-am analizat recent. Cu toate acestea, nu există compatibilitate cu tehnologia G-Sync de la NVIDIA, ceea ce face ca acest monitor să fie mai puțin tentant pentru gamerii care sunt fani ai echipei verzi.

ViewSonic VP3481a se laudă cu acuratețea culorilor sale

ViewSonic VP3481a se laudă cu acuratețea culorilor sale

Unghiurile de vizualizare sunt bune, la fel ca și opțiunile de reglare. Acestea sunt deosebit de generoase pentru un monitor curbat, ultra-wide. Totuși, difuzoarele încorporate sunt sub așteptări, așa cum mă așteptam. Acestea au o calitate similară cu cele de pe un laptop entry-level. Prin urmare, nu te aștepta la o experiență audio imersivă. Ele sunt acolo doar pentru a-ți oferi ceva sunet în caz că nu ai difuzoare sau bugetul necesar pentru a cumpăra unele.

ViewSonic VP3481a nu oferă un sunet prea bun

ViewSonic VP3481a nu oferă un sunet prea bun

Configurarea monitorului se poate face prin intermediul software-ului și al meniului său OSD (On-Screen Display):

  • vDisplayManager - o aplicație ușor de folosit, care-ți permite să comuți modurile de culoare, să schimbi profilurile de calibrare a culorilor, să setezi funcțiile pentru daltonism, să alegi cum este împărțit ecranul în zone separate, să efectuezi actualizări de firmware etc.
  • Colorbration+ - îți permite să folosești toate tipurile de colorimetre și spectrometre pentru a regla cu precizie culorile ecranului.

Deși aplicațiile sunt intuitive și utile, navigarea prin meniul OSD este dificilă, deoarece trebuie să apeși pe unele butoane din colțul din dreapta jos al ecranului, iar aceste butoane nu sunt marcate. Un controler de tip joystick ar fi făcut lucrurile mult mai ușoare.

Meniul OSD este greu de navigat

Meniul OSD este greu de navigat

Partea bună este că ViewSonic VP3481a reprezintă o opțiune excelentă pentru persoanele care au nevoie de multe opțiuni de conectivitate. Multitudinea de porturi, inclusiv cel Ethernet, îl face ideal pentru utilizatorii business, care vor să-și conecteze laptopul la monitor și la cât mai multe dispozitive USB.

Iată toate porturile

Iată toate porturile

În puținele zile în care am folosit ViewSonic VP3481a, a fost evident că acest monitor este un produs de nișă, menit să satisfacă creatorii de conținut digital, precum și profesioniștii care vor să fie mai productivi. Utilizatorii ocazionali, gamerii și persoanele interesate de divertisment primesc mai mult de la alte modele.

Îți place ViewSonic VP3481a?

Acum știi ce are de oferit ViewSonic VP3481a utilizatorilor săi și ar trebui să înțelegi destul de bine dacă ți se potrivește sau nu. Înainte de a închide această recenzie, spune-mi părerea ta: Îți plac ViewSonic VP3481a și caracteristicile sale? Ești interesat(ă) să-l cumperi? De asemenea, mai ai întrebări fără răspuns? Comentează folosind opțiunile de mai jos și spune-mi impresiile tale.

Descoperă: Productivitate Hardware Recenzii Recomandate