Producătorii de tastaturi au îmbrățișat cu toții trendul iluminării RGB. Unele persoane îl displac, iar altele îl adoră, mai ales pasionații de jocuri. Atunci când cauți o tastatură mecanică cu iluminare RGB, pentru fiecare tastă, precum și software prin care-ți poți personaliza profilele de iluminare, neajunsul este că prețurile sar repede de 400 de lei. Trust GXT 890 Cada este una dintre puținele tastaturi mecanice care oferă elementele de bază dorite de gameri, la un preț sub 300 de lei. Dacă ești interesat(ă) de această tastatură și vrei să afli părerea noastră despre ea, citește această recenzie:
Trust GXT 890 Cada: Pentru cine este o alegere potrivită?
Această tastatură este o alegere bună pentru:
- Gamerii care se joacă pe calculator mai mult decât scriu
- Utilizatorii cărora le place iluminarea RGB dar nu-și permit prețurile mari cerute în general pentru astfel de produse
Pro și contra
Trust GXT 890 Cada are următoarele aspecte pozitive:
- Preț accesibil pentru o tastatură mecanică cu iluminare RGB
- Oferă o bună experiență de utilizare în jocuri
- Iluminare RGB personalizabilă pentru fiecare tastă
- Construcție solidă
Există și neajunsuri de luat în considerare:
- Nu include un suport detașabil pentru încheieturi
- Nu are scurtături multimedia
- Este destul de zgomotoasă
Verdict
Trust GXT 890 Cada este una dintre puținele tastaturi mecanice cu iluminare RGB și software pentru personalizare, care costă mai puțin de 300 de lei. Pentru banii pe care-i plătești, primești o tastatură inspirată de un model mai scump, precum și switch-uri care clonează faimoasele Cherry MX Red și care oferă o experiență asemănătoare. Dacă ești gamer și îți place iluminarea RGB, Trust GXT 890 Cada este o alegere cu un cost rezonabil, care nu te va dezamăgi.
Despechetarea tastaturii mecanice Trust GXT 890 Cada cu iluminare RGB
Tastatura mecanică Trust GXT 890 Cada RGB vine într-o cutie lucioasă de carton. Pe partea de sus, vezi o poză cu tastatura pe care ai cumpărat-o și o listă cu facilitățile ei cele mai importante: iluminarea RGB pentru fiecare tastă, software pentru personalizare și modul de gaming.
Pe partea din spate a cutiei, sunt mai multe detalii tehnice despre tastatură, sistemul său de iluminare și caracteristicile tehnice. După ce deschizi cutia, vezi imediat tastatura, frumos împachetată. În cutie se află următoarele: tastatură, manualul de utilizare, un abțibild cu logoul Trust GXT, garanția și informații legale. Din păcate, compania nu a inclus în pachet un suport detașabil pentru încheieturi, pentru Trust GXT 890 Cada.
Pachetul în care vine tastatura mecanică cu RGB Trust GXT 890 Cada este simplu și arătos. În cutie primești doar tastatură și documentația obișnuită, fără alte accesorii.
Design și caracteristici hardware
Dacă design-ul tastaturii Trust GXT 890 Cada ți se pare familiar, este pe bună dreptate. Această tastatură împrumută multe elemente de design și construcție de la Razer Blackwidow Ultimate - un model popular foarte bine vândut. Deși unii utilizatori le vor reproșa celor de la Trust lipsa de originalitate, pe noi ne bucură faptul că au folosit drept sursă de inspirație o tastatură pe care am folosit-o și ne-a plăcut foarte mult.
Spre deosebire de Razer, Trust încearcă mereu să ofere produse pentru pasionații de jocuri care sunt la un preț accesibil, iar Trust GXT 890 Cada nu face excepție. Pentru a păstra prețul cât mai jos, Trust a ales comutatoare Outemu Red care țin până la 50 de milioane de apăsări. Aceste comutatoare sunt clone de Cherry MX Red, cu un preț mai mic, care se simt ușor mai "grele" decât originalul. Comutatoarele Outemu Red au mai puține puncte de fricțiune decât alte clone și au punctul mediu de activare mai bun decât competiția. Fiecare tastă are iluminare proprie RGB prin lumina unui led care poate fi personalizat. În total, sunt 18 efecte de iluminare preconfigurate, cât și profile de iluminare personalizate.
Rata de transfer este de până la 1.000 Hz iar timpul de răspuns de până la 5 ms. Toate tastele au tehnologia de anti-ghosting N-key rollover, ceea ce înseamnă că Trust GXT 890 Cada ar trebui să înregistreze cu acuratețe toate tastele apăsate, chiar dacă le apeși pe toate simultan. Trust GXT 890 Cada arată ca o tastatură zdravănă și solidă. Suprafața superioară a tastaturii este făcută din metal, iar cea de jos din plastic. Pe fundul său sunt două piciorușe din cauciuc, anti-alunecare, utile pentru a fixa tastatura pe birou.
Din păcate, nu este inclus în pachet un suport detașabil pentru încheieturi și nici nu avem butoane multimedia dedicate. Dar, poți personaliza ce fac tastele, inclusiv prin înregistrarea de funcții macro, folosind aplicația oferită de Trust pentru această tastatură.
Cablul USB 2.0 al tastaturii nu este împletit și măsoară 1,6 metri. Este suficient de lung pentru majoritatea utilizatorilor, chiar și atunci când își țin calculatorul sub birou. Trust GXT 890 Cada are 459 x 152 x 42 mm în lungime x lățime x înălțime, ceea ce o face puțin mai mare decât Trust GXT 865 Asta. Această tastatură este și relativ ușoară, având o greutate de 1 kilogram.
Dacă vei să afli mai multe despre caracteristicile acestui produs, mergi la pagina sa oficială: Trust GXT 890 Cada Mechanical Keyboard.
Experiența de utilizare a tastaturii mecanice Trust GXT 890 Cada RGB
Am folosit Trust GXT 890 Cada atât pentru scris cât și pentru jocuri. Am jucat următoarele jocuri: League of Legends, Assassin's Creed Odyssey și Metro 2033. Jocurile au reprezentat o experiență satisfăcătoare, iar tastatura a răspuns corespunzător la toate acțiunile înregistrare în jocuri. Tehnologia anti-ghosting N-key rollover, face ca tastatura să înregistreze cu acuratețe toate apăsările, chiar dacă apeși pe toate tastele simultan. Sistemul de iluminare RGB este și util și impresionant, în funcție de cum îl configurezi. Un aspect minor care nu ne place este faptul că logoul Trust din partea de jos a tastaturii nu poate fi personalizat și este mereu aprins în roșu. Acesta nu se potrivește cu anumite scheme de culoare, unde roșul face notă discordantă.
Aplicația disponibilă pentru Trust GXT 890 Cada îți permite să personalizezi iluminarea fiecărei taste și să comuți între profilele de lumină pe care le creezi și cele 18 efecte de iluminare create de producător. Poți vedea o demonstrație video a sistemului de iluminare, în clipul YouTube de mai jos:
Aplicația oferită de Trust pentru personalizarea tastaturii este simplă și ușor de înțeles. De asemenea, nu este greu de folosit și oferă doar facilitățile de bază pe care le aștepți: configurarea iluminării RGB și a funcțiilor macro. Din păcate, nu este la fel de avansată și finisată ca aplicațiile oferite de branduri mai scumpe.
Tastarea pe Trust GXT 890 Cada este o experiență rezonabilă, dar nu la fel de plăcută precum pe tastatura Trust GXT 865 Asta, care este și ușor mai ieftină. Echipa noastră tastează mult în fiecare zi, scriind articole și făcând analize și teste. Mâinile obosesc după câteva ore de utilizare și este nevoie de pauze mai dese decât atunci când folosești alte tastaturi. De asemenea, am simțit lipsa unui suport pentru încheietură.
Un alt detaliu pe care l-am observat este faptul că tastele de pe Trust GXT 890 Cada sunt mai zgomotoase decât pe alte tastaturi mecanice și au un sunet neuniform. Unele taste sună ușor diferit de celelalte și asta pare puțin ciudat, la început. Dar, te înveți foarte repede cu acest aspect și la un moment dat îl ignori fără să îl mai sesizezi. 🙂
Trust GXT 890 Cada este un accesoriu potrivit pentru pasionații de jocuri și o tastatură rezonabilă pentru scris. Cel mai probabil comutatoarele Outemu Brown ar reprezenta o alegere mai bună pentru cei care scriu mult la calculator.
Care este părerea ta despre Trust GXT 890 Cada?
Acum știi ce părere avem despre tastatura mecanică cu RGB Trust GXT 890 Cada. Înainte să închizi acest review, vrem să aflăm părerea ta despre această tastatură. Crezi că îți oferă suficientă valoare pentru costul său? Dacă ai deja această tastatură, cum este experiența ta de utilizare până acum? Comentează mai jos și hai să discutăm.