Windows 10 Spring Creators Update a devenit April 2018 Update. Disponibil pe 30 Aprilie!

știre
Windows 10 Spring Creators Update a devenit April 2018 Update. Disponibil pe 30 Aprilie!

Windows 10 Spring Creators Update s-a dovedit a fi o actualizare controversată. Trebuia să fie disponibilă pe 10 Aprilie 2018. Dar nu a fost, iar Microsoft nu a comunicat de ce. A fost totuși clar că era vorba de un bug descoperit târziu, care a provocat întârzierea, dar nimeni nu a știut despre ce bug era vorba, când a fost reparat și când urma să fie lansată noua actualizare. Astăzi avem, în sfârșit, o dată de lansare din partea Microsoft și un nou nume:

Reclamă

Windows 10 Spring Creators Update a fost redenumit în Windows 10 April 2018 Update

În această postare pe blog, Microsoft a anunțat trei lucruri:

  • Ceea ce era cunoscut drept Windows 10 Spring Creators Update a fost redenumit în Windows 10 April 2018 Update.
  • Windows 10 April 2018 Update va fi disponibil tuturor utilizatorilor, ca descărcare gratuită, începând cu 30 Aprilie 2018.
  • Windows 10 April 2018 Update va fi disponibil ca actualizare de Windows 10, prin serviciul Windows Update, începând de Marți, 8 Mai, 2018.
Windows 10 April 2018 Update
Windows 10 April 2018 Update

Dacă vrei să afli ce aduce nou această actualizare, citește acest articol: 12+ motive pentru care să instalezi Windows 10 April 2018 Update.

Ce putem conclude din puținele date comunicate de Microsoft

În primul rând, data de lansare pentru această actualizare este neobișnuită. Microsoft nu a lansat niciodată până acum, o actualizare majoră pentru Windows 10, lunea, în ultima zi dintr-o lună. Obișnuia să le lanseze marțea, iar data lansării era comunicată cu un avans de timp mai mare. Cel mai probabil au ales luni pentru că este ultima zi din Aprilie și ar fi fost ironizați de presă și utilizatori, pentru că au lansat în luna Mai, actualizarea April Update.

Asta înseamnă și că bug-ul pe care l-au găsit era unul serios, care a necesitat ceva muncă pentru a fi reparat. Microsoft a trebuit apoi să repornească procesul de lansare, care a amânat totul cu câteva săptămâni.

O altă concluzie evidentă este că Microsoft are probleme cu numele actualizărilor majore pentru Windows 10. Acestea au devenit plictisitoare destul de repede. Nimeni nu era încântat să tot audă Creators Update, urmat de Fall Creators Update, urmat de Spring Creators Update. Microsoft ar fi putut veni cu ceva mai original.

Cel mai probabil, de acum înainte vor avea alte nume predictibile dar tot plictisitoare, precum April 2018 Update, October 2018 Update, April 2019 Update, etc. Nu vor mai încerca să fie "originali" cel puțin pentru următoarele câteva actualizări importante. Nu credem că este o alegere înțeleaptă din partea companiei dar… este ceea ce este.

Ce părere ai despre abordarea Microsoft în ceea ce privește Spring Creators Update (April 2018 Update)?

Credem că Microsoft nu au făcut o treabă bună în ceea ce privește comunicarea și marketing-ul acestei actualizări de Windows 10. Ar fi trebuit să fie mai deschiși și proactivi și sperăm că actualizările majore următoare nu se vor lovi de aceleași blocaje. Înainte de a închide această știre, spune-ne părerea ta despre acest subiect. Cum ți se pare abordarea Microsoft în lansarea April 2018 Update? Comentează mai jos și hai să discutăm.

Descoperă: Productivitate Blog Știri Windows Windows Update